Web Analytics
scris joi, 21.05.2026

Nicușor Dan atacă la CCR legea privind urșii: „Cotele fixe” ar putea încălca dreptul UE și dreptul la mediu sănătos

Președintele României, Nicușor Dan, a trimis Curții Constituționale (CCR) o sesizare de neconstituționalitate asupra legii care modifică OUG nr. 81/2021 privind intervențiile imediate pentru prevenirea și combaterea atacurilor urșilor bruni asupra persoanelor și bunurilor. Actul normativ, transmis la promulgare de Parlament pe 4 mai 2026, stabilește pentru acest an o cotă de 859 de exemplare de urs brun la nivel de prevenție și 110 exemplare la nivel de intervenție.

Citește și: Un elev de 15 ani din Bacău a murit la şcoală în timpul pauzei

Administrația Prezidențială arată că, față de anul 2024, numărul exemplarelor aprobate pentru prevenție crește de la 426 la 859, iar cel pentru intervenție de la 55 la 110. În sesizare, șeful statului susține că legea contravine Constituției, dreptului Uniunii Europene și jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene privind protecția speciilor strict protejate.

Principalul argument al sesizării este că ursul brun este specie protejată la nivel european, iar extragerea unor exemplare poate fi permisă doar ca derogare strictă, punctual justificată și fundamentată științific. Potrivit Administrației Prezidențiale, stabilirea unor cote fixe de prevenție ar transforma o excepție într-un mecanism normativ general.

Nicușor Dan susține că Directiva Habitate impune verificarea lipsei unor alternative satisfăcătoare înaintea eliminării exemplarelor, precum și demonstrarea faptului că măsura nu afectează starea de conservare a speciei. În sesizare se arată că legea nu conține explicit obligația de a analiza metode non-letale, precum garduri electrice, gestionarea deșeurilor, relocarea, educarea populației sau alte măsuri de prevenție.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită