Web Analytics

articol scris miercuri, 06 mai 2026

PSD şi PNL s-au băgat singure în unghi mort

Chiar nu știu către ce ne îndreptăm. Clasa politică, și aici mă refer în primul rând la cele două partide mari care formau până de curând coaliția de guvernare, PSD și PNL, s-au băgat singure în unghi mort. Din care nu mai pot fi extrase decât cu forcepsul. Și cu daune electorale mari de care va profita AUR-ul suveranist. Bolojan e psiho-rigid, Grindeanu, la polul opus, are o prestație de joker vesel. În teritoriu e confuzie, liberalii și PSD-iștii își scot ochii unii la alții și se amenință cu cătușe. Ba chiar interpretează partituri hilare de genul „am cumpărat noi, PSD-iștii, microbuze școlare supraevaluate, dar la fel au procedat și liberalii în alte județe”. Ca și cum scorul la corupție ar fi 1-1, iar asta ar trebui să ne mulțumească pe noi cetățenii și ziariștii, deopotrivă. În tot acest timp, primarii dau din colț și nu mai știu cum să gestioneze organigramele care musai trebuie ajustate conform ordonanței de guvern privind reducerile de posturi și cheltuieli.

Ceață la vârf, dar ceață și în județe, unde primarii, adică armata de infanterie a oricărui partid, sunt primii trimiși pe linia frontului. În asemenea condiții, au apărut reacții. Dacă propunerile guvernamentale anterioare vizau comasarea unor UAT-uri în vederea reducerii aparatului administrativ, acum, în regim de urgență, s-a ales varianta tăierilor de personal și cheltuieli. Astfel, Instituțiile Prefectului din întreaga țară au fost acționate în judecată, reclamanții cerând instanțelor să suspende actul care a impus reducerea de personal. În fapt, nu este vorba direct de ordonanța de Guvern, ci de comunicarea pe care prefecturile au transmis-o administrațiilor locale privitor la numărul maxim de posturi.

Ca să exemplificăm strict pe Argeș, la noi în județ acțiunea a fost deschisă pe 21 aprilie 2026, când Instituția Prefectului a fost chemată în judecată. Iar reclamanți sunt Sindicatul Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România, alături de Asociația Comunelor din România. Na belea, fix asta ne mai trebuia! Prefecturi blocate de procese, plus reduceri de personal și nu prea, din moment ce sindicatele din aministrație cer suspendarea actului emanat de Guvern. Nu mai înțelege nimeni nimic despre ce se poate și ce nu se poate în țara asta. O țară tristă, plină de humor, vorba poetului. Doar un cutremur ne-ar mai lipsi, deși sunt sigur că sindicatele vor ataca în instanță și Instituția Seismului.

Citește și Turbiditatea politică o depăşeşte pe cea de la Barajul Vidraru

Citește și La ce i-a folosit Ducelui de Albota instruirea din Norvegia

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

SEdC Mioveni: Urare de Sfinții Mihail și Gavriil

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni urează celor care poartă sfintele nume de Mihail și Gavriil, de ziua lor onomastică, un […] Citește!

Turist căzut de pe o creastă înghețată în Munții Retezat. Salvamontiștii îl caută cu drone și câini special antrenați

O amplă operațiune de căutare și salvare a fost declanșată sâmbătă seară, 7 noiembrie 2026, în Masivul Retezat, după ce […] Citește!

Teatru la Pitești, duminică: „Cartierul latin”

Duminică, 8 noiembrie (ora 19), în Sala Mare a Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești este programat un nou spectacol în […] Citește!

Mesajul președintelui SIPA Muntenia de Sfinții Mihail și Gavriil

Dragi colegi,Cu prilejul acestei frumoase sărbători, vă transmit tuturor, și în mod deosebit celor care își serbează onomastica, cele mai […] Citește!

Premieră medicală în România: un băiețel de 2 ani și jumătate a primit un rinichi prin transplant

Un băiețel în vârstă de numai 2 ani și jumătate a devenit cel mai tânăr pacient din România care a […] Citește!

Consiliul Concurenței verifică scorul FICO folosit de bănci pentru acordarea creditelor

Consiliul Concurenței a început o nouă investigație care vizează băncile din România, de această dată fiind analizat modul în care […] Citește!

Astăzi la Urluiești are loc „Hramul satului la lăsata secului”

Astăzi, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, în parohia Urluiești din comuna Cepari are loc manifestarea " Hramul Satului […] Citește!

Argeș. 163.051 salariați la finele lui august 2026. Câți bani au luat

La sfârșitul lunii august a acestui an, în Argeş activau 163.051 salariați, în scădere cu 296 persoane (-0,18%) față de efectivul salariaților […] Citește!

Mesajul Inspectorului Școlar General al Argeșului de Sfinții Mihail și Gavriil

Cu prilejul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Inspectorul Școlar General al județului Argeș, Dumitru Tudosoiu, adresează cele mai sincere urări […] Citește!

Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc onomastica pe 8 noiembrie, de Sfinții Mihail și Gavriil

Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc onomastica duminică, 8 noiembrie 2026, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Potrivit […] Citește!

Sindicatul Dacia: Urare de Sfinții Mihail și Gavriil

De ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, conducerea Sindicatului Autoturisme Dacia urează multă sănătate, fericire și împliniri tuturor salariaților și […] Citește!

PSD Pitești: Urare de Sfinții Mihail și Gavriil

Ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil îmi oferă plăcutul prilej să le urez tuturor sărbătoriților La Mulți Ani fericiți și […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete