Web Analytics

articol scris luni, 04 mai 2026

Ana Blandiana, distinsă în Polonia cu Premiul Herbert 2026 pentru Poezie

Ana Blandiana este laureata din acest an a Premiului Literar Internațional „Zbigniew Herbert”, acordat de Fundația Herbert unui autor în viață pentru întreaga sa operă. Este a doua distincție cu care opera poetică a Anei Blandiana este recunoscută în Polonia, după ce în 2016, orașul Gdańsk i-a acordat Premiul „Poetul European al Libertății” pentru volumul Patria mea A4, anunță Institutul Cultural Român (ICR).

Citește și: Incendiu într-un apartament din Pitești. Un bărbat a suferit arsuri la față și mâini, alte persoane au fost evacuate

„Nu este prima oară când iau un premiu și nu este nici măcar primul premiu polonez pe care îl iau, dar este prima oară când mi se întâmplă ca premiul să poarte numele și să fie închinat memoriei unui poet, și încă a unui poet de care mă simt apropiată prin destin. Aflat în timp la distanţă mai mare de o generație, Zbigniew Herbert a urcat golgota luptei cu cenzura înaintea mea şi pe o pantă poate mai abruptă, dar mecanismele estetice ale rezistenței au fost aceleaşi, ca şi formele de represiune care nu au reușit să ne înfrângă. Emoţia acestui premiu se leagă pentru mine nu numai de poezie, ci şi de istorie”, a spus Ana Blandiana la primirea veștii privind acest nou premiu.

Distincția este acordată de Fundația Herbert începând din anul 2013 și vizează să onoreze realizările artistice și intelectuale care rezonează cu valorile care au marcat opera lui Zbigniew Herbert (1924-1998). Prin operele sale, dar și prin opoziția deschisă față de regimul comunist din Polonia, Zbigniew Herbert a fost un reper moral pentru generația sindicatului „Solidaritatea”. Opera sa poetică a fost tradusă încă din 1976 în România, iar cea mai recentă antologie – Labirint cu pereții sparți – se deschide cu o prefață semnată chiar de Ana Blandiana.

Membrii juriului din acest an sunt: Krystyna Dąbrowska (poetă, eseistă și traducătoare poloneză), Edward Hirsch (poet, eseist și critic literar american), Michael Krüger (publicist, traducător și critic literar german), Mercedes Monmany (critic literar, traducătoare și una dintre cele mai importante personalități ale vieții editoriale spaniole) și Aleš Šteger (poet și prozator sloven), secretarul juriului fiind Mikołaj Nowak-Rogoziński (editor și istoric de artă).

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Unirea României cu Republica Moldova: Prima reacție a UE la scenariul reunificării celor două țări

Uniunea Europeană reacționează pentru prima dată, prin vocea unui oficial de rang înalt, la posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România. […] Citește!

„Europa trebuie să fie cu adevărat atentă” – Zelenski trage un semnal de alarmă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenţi la discuţiile între Moscova şi […] Citește!

Câte paturi ATI pentru nou-născuți îi lipsesc României. Alexandru Rogobete explică situația

România ar trebui să crească în următorii 3-4 ani cu 25-30% numărul paturilor de terapie intensivă pentru nou-născuți, pentru a […] Citește!

Nicușor Dan: România susține în continuare Ucraina și integrarea europeană a Republicii Moldova

Președintele Nicușor Dan a discutat la Dublin despre securitatea europeană, sprijinul pentru Ucraina, combaterea amenințărilor hibride și integrarea europeană a […] Citește!

PNL: Guvernul PSD trebuie să iasă din complicitatea cu AUR și să prevină violențele de stradă

Partidul Național Liberal a cerut vineri guvernului și Ministerului Afacerilor Interne să ia toate măsurile necesare pentru respectarea legii și […] Citește!

OAMGMAMR Filiala Argeș și DSP Argeș: parteneriat pentru formarea continuă a asistenților medicali din centrele de permanență

În cazul unui stop cardiorespirator, fiecare minut de întârziere în inițierea resuscitării reduce dramatic șansele de supraviețuire, iar o intervenție […] Citește!

Curtea de Argeș. Locurile de parcare marcate ilegal, în vizorul Poliției Locale

Poliția Locală Curtea de Argeș a adunat zeci de pancarte mai mari sau mai mici - cu numere de înmatriculare […] Citește!

(Video) Nicolae Velcea: „Continuăm modernizarea infrastructurii în Ștefănești!”

În orașul Ștefănești se lucrează intens la amenajarea trotuarelor, a acceselor la proprietăți și nu doar la acestea. Iar primarul […] Citește!

Update-fraudă fiscală în Marea Britanie. Patru persoane, săltate după percheziții

IPJ Argeș a revenit cu informațiii privind un dosar greu de fraudă fiscală în Marea Britanie, în urma celor 21 […] Citește!

Argeș. Incendiu izbucnit într-o gospodărie din cauza unei afumătoare

Vineri, 13 noiembrie 2026, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie, unde flăcările amenințaseră și o locuință din apropiere, în comuna […] Citește!

Fraudă de peste 1,6 milioane de lei la Universitatea din București. Ce se întâmplă cu taxele achitate de studenți

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate într-un dosar de fraudă în care ar fi fost însușită suma de […] Citește!

Lucru rar: Dragoș Predescu le mulțumește jurnaliștilor!

Într-o perioadă dificilă, în care mai ales politicienii, cocoțați în funcții și demnități publice, nu mai au respect față de […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete