Web Analytics
scris joi, 30.04.2026

Motivul demiterii antrenorului şi a team managerului FC Argeş Basketball – înfrângeri pe linie

FC Argeș Basketball s-a despărțit, de curând, de antrenorul principal, dar și de team managerul Sorin Căprărescu, cel care are o adevărată istorie în spate la gruparea piteșteană. Decizia a fost luată după meciul cu Târgu-Mureș, partidă care a tras cortina peste sezonul regulat. Echipa s-a aflat 85% din perioada sezonului regulat pe poziția a 4-a, dar din cauza ultimelor 4 înfrângeri, piteștenii au fost nevoiți să pornească în play-off de pe locul șapte, ceea ce i-a dus în față vicecampioana României. Însă, în ciuda schimbării de antrenor, FC Argeș Basketball a avut două meciuri solide la Oradea, deși la final au fost pierdute. Acum urmează meciul trei, care va avea loc la Pitești, joi la ora 20.

„Suntem lideri la audiența Ligii Naționale de Baschet și cred că susținerea fanilor are o mare importanță”

„O victorie ne asigură și meciul patru, iar o înfrângere înseamnă calificarea vicecampioanei în semifinale. În cazul în care pierdem, vom juca pentru locurile 5-8, tot în play-off. Suntem în obiectiv. Calificarea în cupele europene este și ocuparea locului 5. Avem șanse să… Suntem lideri la audiența Ligii Naționale de Baschet și cred că susținerea fanilor are o mare importanță, joi, la ora 20”, ne-a declarat Lucian Călinescu, director de marketing la FC Argeș Basketball. De reținut că nu întreg staff-ul a fost demis de la echipa piteșteană, ci doar antrenorul principal și team managerul. Mihai Popescu și-a păstrat funcția de antrenor secund, Lucian Chiroff, pe cea de organizator de evenimente și Lucian Călinescu, pe cea de director de marketing.

Citește și Rebeca Abagiu de la FC Argeș, convocată la Naționala României U16

Citește și Câți bani va primi câștigătoarea Cupei României Betano

Citește și Mario Tudose, invitat special la jocul FC Argeș Basketball – CSM Oradea

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită