
A fost, mai acum 50 de ani, o epocă de aur în istoria Teatrului de Revistă din Pitești, în care activau compozitorul și dirijorul Dumitru (Mitică) Lupu, înconjurat de Daniel Iordăchioae, Ileana Șipoteanu, Otilia Rădulescu, Mala Bărbulescu ori Florin Apostol. Au migrat cu toții treptat, la Constanța, la Istanbul, în Canada, dincolo de Cer (primul care s-a grăbit a fost Florin Apostol, urmat de Mitică Lupu). Lăsând un gol greu de etalat (interpreți de talie națională avem, pe Marius Bălan ori pe Adina Sima, dar nu avem compozitori și textieri).
Am pomenit-o pe Mala Bărbulescu pentru că niciun dicționar argeșean nu o pomenește măcar. Mala Bărbulescu (Maria-Elena, în acte) este, după Dan Verona și George Țărnea, cel mai mare textier de muzică ușoară din România ultimelor decenii. Cunoaștem pe de rost multe șlagăre, dar nu ne întrebăm, mai niciodată, cine este autorul versurilor, punând totul pe seama solistului, eventual a compozitorului. Dar la început a fost Cuvântul, textul melodiei, apoi compozitorul, interpretul fiind ultimul în acest lanț trofic.
Denunțăm, cu toții, ce versuri jalnice au majoritatea cântecelor de azi, dar fără a deplânge faptul că sunt prea puțini textieri. Iar Mala Bărbulescu a rămas, în prezent, singura! Păcat că a plecat în Franța, după 1990, după o perioadă petrecută la Constanța, fiind mai greu de contactat. Mala Bărbulescu a compus textele unor șlagăre interpretate, statornic, de la începuturi până astăzi, de Ileana Șipoteanu, dar și de Gabriel Dorobanțu, Corina Chiriac, Mihaela Runceanu, Vasile Șeicaru, George Nicolescu, Adi Beznă. Așadar, muzică ușoară și folk. De când e în Franța a compus texte pentru Dominica Merola, Philippe Berghella ș.a.
Din singurătatea sa, Mala Bărbulescu a publicat, recent, nu un volum de versuri cantabile, „Nasha”, ci un roman. Într-un interviu, conștientă de situația sa literară, Mala Bărbulescu a mărturisit: „A scrie versuri pentru cântece e oarecum o meserie ingrată… Nimeni nu te consideră poet… din moment ce n-ai publicat măcar o carte (bună, rea, nu contează)”.
Iată că, încă nu a făcut și pasul acesta, scriind un roman. Pentră că, își amintește Mala Bărbulescu, în tinerețe, „la vremea marilor speranţe, mâncam pe cartelă, dormeam ïn frig şi totuşi se scriau versuri, se compuneau melodii, se lansau solişti valoroşi, oamenii erau insetați de frumos. Hrana sufletească compensa sărăcia. Lumea era altfel. DE CE?”
Zeii țin, totuși, cu ea, întrucât a fost invitată imediat de către Institutul Cultural Român, să participe oficial la „Festival du livre de Paris”, la standul României. Un festival la care, din partea României, au mai participat Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Matei Vișniec și Dan Burcea.
Născută la Pitești, la 29 septembrie 1956, Mala Bărbulescu e autoarea a peste 100 de șlagăre muzicale. Firește, la Paris, „i-a luat fața” Mircea Cărtărescu, dar e și un mic gram de mândrie locală. Mala Bărbulescu a participat la Salonul Cărții de la Paris, a dat autografe, a participat la emisiuni tv franceze, a dat interviuri. Să ne mândrim cu ea! Poate, într-o bună zi, va poposi la Pitești.



0 Comentarii