Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că vârsta de pensionare pentru militari şi poliţişti va creşte, deoarece sistemul actual nu mai este sustenabil. El a menţionat că este posibil ca săptămâna viitoare să fie prezentată o propunere concretă în acest sens.

„Fondul de pensii, dacă nu este alimentat de la bugetul de stat, nu poate asigura pensiile în plată. Asta este o chestiune cât se poate de clară. Deci, în fiecare an, statul român trebuie să alimenteze fondul de pensii, în afară de contribuţiile pe care le-au făcut cei care au lucrat în România, pentru a putea plăti pensiile din România. Sunt câteva fenomene pe care trebuie să le corectăm. Unul pe care, din păcate, nu-l putem influenţa – demografia. Gândiţi-vă că generaţia mea, generaţiile mele, cei născuţi în anii ’68 – ’70, suntem 450.000 – 500.000 de oameni. Când noi vom ieşi la pensie, cei care lucrăm în afara sectorului militar – pentru că deja colegii mei sunt toţi la pensie, la 56 de ani – peste 7-8 ani, generaţiile care vor intra pe piaţa muncii vor fi de 200.000 de oameni, de 250.000 de oameni. Deci, că ne place, că nu ne place, în anii următori, dacă vrem să avem un sistem de pensii cât de cât suportabil, care să achite pensii, trebuie să avem mai mulţi oameni care lucrează şi trebuie să avem mai mulţi oameni care lucrează mai mult”, a precizat Bolojan, la Europa FM, întrebat în legătură cu pensiile militarilor.
Citește și: Audit de la Ministerul Educației la Inspectoratul Școlar Argeș
El a subliniat că vârsta medie de pensionare în România este sub 60 de ani, deoarece există categorii profesionale care se retrag la 47, 48, 50 sau 52 de ani. „Şi, că ne place, că nu ne place, nu pentru că avem un premier sau altul, astea sunt date de realitate economică, pentru aceste categorii care au posibilitatea de pensionare mult prea devreme nu mai este sustenabil să se meargă pe această situaţie. Va creşte vârsta de pensionare a militarilor, a poliţiştilor, nu există altă posibilitate”, a mai explicat premierul.
Bolojan a precizat că Guvernul va încerca să prezinte o variantă de lucru în perioada imediat următoare. „Vom încerca, exact ca în legea legată de salarizarea unitară, ca săptămâna viitoare să venim cu o propunere”, a precizat Bolojan. Întrebat cu cât va creşte vârsta de pensionare, el a spus că nu poate să de o cifră exactă.



0 Comentarii