Anchetă de amploare în administrația locală din nord-vestul țării, unde procurorii DNA au dispus primele măsuri într-un dosar complex de corupție. Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, a fost plasat sub control judiciar, alături de alte două persoane.

Decizia vine în contextul unei anchete extinse care vizează presupuse fapte de corupție și spălare de bani în legătură cu atribuirea unor contracte publice. Liderul liberal rămâne deocamdată în funcțiile politice deținute, inclusiv în cadrul PNL.
În paralel, procurorii investighează și activități suspecte la nivelul Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. Aici, șase persoane au fost reținute, iar alte două au fost plasate sub control judiciar. Printre cei vizați se află funcționari cu poziții importante în administrația locală.
Ancheta îl vizează indirect și pe Radu Moldovan, lider al PSD, despre care surse judiciare susțin că ar putea fi pus sub acuzare. Suspiciunile includ inclusiv deținerea unor bunuri în străinătate prin intermediul unor persoane interpuse.
Operațiunea desfășurată de anchetatori a fost una de amploare: aproape 70 de percheziții au avut loc în mai multe județe, dar și în Franța, printr-un ordin european de anchetă. De asemenea, procurorii au instituit sechestru pe bunuri în valoare de zeci de milioane de lei.
Dosarul vizează contracte de lucrări publice derulate în ultimii ani, iar investigațiile continuă pentru stabilirea întregii rețele și a prejudiciului.



0 Comentarii