
Sâmbătă, 18 aprilie, în Amfiteatrul Muzeului Județean Argeș, dr. Viorel Pătrașcu și-a lansat o nouă carte de itinerare de vacanță: „Călător pe urmele lui Timur Lenk”. Este al 27-lea volum pe care-l semnează, 10 dintre acestea fiind cărți de călătorii, ilustrate cu sute și sute de fotografii color.
A călătorit în 60 de țări de pe 4 continente
„Călătoriile mi-au înfrumusețat viața” – a spus-o mereu autorul și o face și în cuvântul-înante al proaspătului său volum pe care l-a dedicat memoriei părinților săi, Maria și Nicolae Pătrașcu. Sâmbătă, în fața unei asistențe numeroase – medici, profesori, jurnaliști etc – medicul scriitor a vorbit, cu verva-i cunoscută, despre călătoriile sale făcute timp de patru decenii în peste 60 de țări de pe patru continente, ultima dintre statele vizitate fiind Uzbekistan. Ba chiar a făcut un top al locurilor care l-au impresionat în mod deosebit.
Top 5 destinații făcut de dr Viorel Pătrașcu
Din acest top nu lipsește Grecia, țara care i-a rămas definitiv în inimă, iar una dintre insulele de acolo – Santorini – i-a inspirat și titlul unei cărți „Sindromul Santorini” („Este o stare de fericire și de exaltare soră cu nebunia” – a explicat dr. Pătrașcu senzația trăită când a ajuns „la 80-100 de metri deasupra unei Mediterani incredibile, de un albastru fantastic; mie mi-a fost rău, m-a apucat tremuriciul, nu știam ce să mai fac, să fac poze, să-i sărut pe cei cu care eram ș.a.m.d.”). În topul de turism al autorului se mai află și Roma („cine a fost o dată acolo, nu va uita niciodată„), apoi America Centrală istmică („cu destinații fantastice și locuri formidabile”, menționând în mod deosebit Costa Rica), apoi Mexic și, nu în ultimul rând, Croația, cu a sa Rivieră Dalmată („o nebunie, v-o recomand”).
Călătoriile sunt terapii antistres
Despre autor și cartea sa ce cuprinde și periplul în Asia Centrală, pe urmele lui Timur Lenk, au vorbit Octavian Mihail Sachelarie, fost director al Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Pitești, poeta Magda Grigore, prof. dr. George Ene, precum și Cristian Vasile și Gabriel Grigore de la „Jurnal de Argeș”. În definitiv, toți sunt de acord cu ce spune medicul Viorel Pătrașcu: anume că aceste călătorii sunt realmente terapii antistres.



Citește și Dr. Viorel Pătraşcu, despre Sultanatul Oman: „N-a fost dragoste la prima vedere”
Citește și Un pacient care şi-a injectat motorină în corp a… dat titlul noii cărţi a doctorului Viorel Pătraşcu



0 Comentarii