Web Analytics

articol scris miercuri, 22 aprilie 2026

Modificări concediu medical 2026: Lista pacienților care vor avea prima zi plătită

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat adoptarea unor excepții importante privind plata primei zile de concediu medical, în urma votului din Plenul Camerei Deputaților.

Potrivit acestuia, inițial s-a încercat corectarea situației printr-o ordonanță de urgență adoptată în Guvern, însă măsura nu a trecut. Ulterior, proiectul a fost susținut în Parlament, unde au fost aprobate excepțiile propuse de Ministerul Sănătății și introduse în lege de către parlamentari.

Citește și: Diana Buzoianu: Tăierile ilegale de arbori din spaţiile verzi urbane trebuie să devină infracţiuni. Proiect de OUG trimis la avizare

Astfel, prima zi de concediu medical va fi plătită pentru categoriile unde nevoia de protecție este considerată mai mare: pacienții cronici; pacienții incluși în programele naționale de sănătate; pacienții care beneficiază de spitalizare de zi; urgențele medico-chirurgicale.

Ministrul a subliniat că, pentru mulți români, prima zi de concediu medical neplătită reprezenta o alegere dificilă între a merge bolnav la muncă sau a pierde venituri, situație pe care o consideră incorectă și lipsită de protecție reală pentru cetățeni.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vicepreședintele CSM Claudiu Sandu îl critică pe Nicușor Dan pentru poziția față de abuzurile reclamate în justiție

Procurorul Claudiu Sandu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), l-a criticat pe președintele Nicușor Dan după ce acesta a […] Citește!

George-Simion-presedinte

George Simion anunță un protest în fața Primăriei Capitalei, după ce Ciprian Ciucu a refuzat avizarea mitingului AUR

Liderul AUR, George Simion, a anunțat organizarea unui protest sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 10:00, în fața Primăriei Capitalei. […] Citește!

Ce mesaj i-a transmis MM Stoica lui Gigi Becali

Mihai Stoica a reacționat după despărțirea de FCSB! Oficialul a transmis un mesaj public la scurt timp după ce FANATIK […] Citește!

Mihai Stoica merge la Rapid? Verdictul „Oracolului din Bălcești”!

Mitică Dragomir i-a propus lui Mihai Stoica să meargă la Rapid, deoarece acolo ar avea parte de liniște din partea […] Citește!

„Numai el îl poate înlocui pe Mihai Stoica” Dumitru Dragomir spune pe cine ar trebui să aducă FCSB

A fost o zi de mare impact la FCSB! MM Stoica, președintele Consiliului de Administrație, a luat decizia să plece, […] Citește!

Schimbare importantă la CFR Călători: restricții temporare la cumpărarea în avans a biletelor de tren

Românii care intenționează să călătorească cu trenul în luna decembrie trebuie să fie atenți la o modificare temporară a regulilor […] Citește!

Ciprian Marica, după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Nu mai vrei să dai drumul la scaun”

Fostul internațional român Ciprian Marica, acționar minoritar la Farul, a comentat plecarea lui Mihai Stoica de la FCSB, decizie venită […] Citește!

Suporterii lui Inter i-au dedicat o melodie lui Cristi Chivu!

Cristi Chivu este foarte apreciat de fanii lui Inter Milano, care i-au creat o melodie specială în semn de recunoștință […] Citește!

Milioane de lei de la stat pentru partidele politice: AEP a virat peste 17,7 milioane de lei în noiembrie. Cine a primit cei mai mulți bani

Partidele politice din România au primit, în luna noiembrie 2026, subvenții de la bugetul de stat în valoare totală de […] Citește!

Românii iau cu asalt Bursa de Valori București! Numărul conturilor de investiții a crescut la aproape 350.000, în 2026

Tot mai mulți români aleg să își investească economiile la bursă, iar cifrele arată o transformare importantă a pieței de […] Citește!

BNR vine cu vești proaste pentru români: Inflația va crește din nou până la sfârșitul anului. Când ar putea reveni prețurile sub control

Românii ar putea resimți noi presiuni asupra bugetelor personale în ultimele luni ale acestui an. Banca Națională a României (BNR) […] Citește!

Dani Coman, după ce Argeşul a răpus liderul: „Suntem pe drumul cel bun”

După victoria spectaculoasă obținută de FC Argeș în fața lui Dinamo, scor 2-1, am stat de vorbă cu Dani Coman, […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete