Web Analytics
scris marți, 21.04.2026

Predoiu despre o eventuală preluare a mandatului de premier: Nu se pune problema de a ieşi în afara unei decizii de partid

Vicepremierul Cătălin Predoiu a declarat, marţi, că în PNL nu s-a discutat despre preluarea funcţiei de prim-ministru de către un alt liberal, subliniind că nu se pune problema de a ieşi „în afara deciziei partidului”, transmite Agerpres.

Citește și Accident la Curtea de Argeș. Mașină în șanț

Întrebat de jurnalişti despre o eventuală preluare a funcţiei de premier ca variantă de compromis ce ar putea fi avansată de şeful statului, Predoiu a spus: „De-a lungul timpului, toate mandatele pe care le-am primit, fie de la premier, când nu aveam calitatea de membru de partid, eram tehnocrat, fie de la PNL, când aveam calitatea de membru de partid, deci aveam votul politic al partidului, aşa va rămâne situaţia şi în viitor… Deci, nu se pune problema de a ieşi în afara unei decizii de partid. (…) Nu cred că se pune această problemă, cel puţin în acest moment, şi pe termen lung de aici înainte. Dacă vreţi să fiu şi mai precis, eu cred că nu e cazul în acest moment să discutăm de aşa ceva. Deci, este exclus, nu s-a discutat acest lucru în partid. Şi am fost întrebat de colegii dumneavoastră legat de propunerea PSD, evident că nu se pune problema câtă vreme eu fac parte din PNL să primesc un alt mandat din partea unui alt partid. N-a fost niciodată acest caz”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită