Web Analytics
scris marți, 21.04.2026

Ursului i-a mirosit a mici de Dedulești…

Continuă să fie semnalată prezența urșilor în anumite localități ale județului. Potrivit unui comunicat al ISU Argeș, referitor la situațiile de urgență (55 la număr) în care au intervenit pompierii în 24 de ore (20 aprilie, ora 8:00 – 21 aprilie, ora 8:00), urșii au fost văzuți în trei localități.

Sursa citată arată că aceste animale sălbatice au fost semnalate în comunele Arefu (pe Transfăgărășan), Morărești (în satul Dedulești, acolo unde unii poposesc și pentru a savura vestiții mici) și Cocu (în satul Popești).

În zonele indicate au fost mobilzate echipaje ale ISU Argeș pentru asigurarea măsurilor din competență. De asemenea, pentru avertizarea populației, au fost transmise mesaje Ro-Alert.

Pentru evitarea unor evenimente nedorite, ISU Argeș revine cu următoarele recomandări pentru populație în astfel de situații:

Evitați zona, rămâneți în locuințe!; Păstrați distanța față de animal, nu îl hrăniți și nu încercați să vă fotografiați cu acesta!; Fără să vă expuneți pericolului, protejați animalele din gospodărie!

Citește și: Argeș. Proiectil neexplodat din Primul Război Mondial, găsit la Valea Mare Pravăț

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită