Web Analytics
scris marți, 07.04.2026

Chimistul Marius Andruh l-a învins pe filosoful Mircea Dumitru în alegerile pentru președinția Academiei Române

Academicianul Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române, după ce a obținut 84 de voturi în scrutinul desfășurat marți, 7 aprilie 2026, devansându-l clar pe contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru, care a adunat aproximativ 60 de voturi, potrivit Edupedu.

Marius Andruh (72 de ani) este unul dintre cei mai respectați chimiști români, cu o carieră academică și științifică de peste patru decenii. A ocupat funcția de vicepreședinte al Academiei Române între 2022 și 2026 și a condus, timp de aproape două decenii, Secția de științe chimice.

Citește și Realitatea Plus se închide după ce CNA i-a retras licența

De asemenea, a fost director al Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu”.A obținut doctoratul în 1988, iar ulterior a urmat stagii postdoctorale în Franța și Germania, fiind bursier al prestigioasei Fundații „Alexander von Humboldt”.

Cariera sa universitară este legată de Universitatea din București, unde a devenit profesor titular și ulterior profesor emerit, dar a avut și o activitate internațională intensă, ca profesor invitat la universități de top din Europa și America de Sud

Marius Andruh este cunoscut și pentru rolul său decisiv în cel mai răsunător caz de etică academică din România: în 2012, în calitate de președinte al CNATDCU, el a anunțat oficial că teza de doctorat a fostului premier Victor Ponta este plagiată.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită