Web Analytics
scris luni, 30.03.2026

Noapte de coșmar în Vrancea: oameni evacuați de urgență, sute de salvatori luptă cu viiturile

Situație critică în Vrancea, unde autoritățile au intervenit în regim de urgență în urma riscului crescut de inundații. În plină noapte, mai multe familii au fost evacuate preventiv din zonele expuse viiturilor, pe fondul avertizărilor hidrologice severe.

Primele evacuări au început în jurul orei 03:50, în localități precum Vânători și Biliești. O parte dintre locuitori au ales să se adăpostească la rude, în timp ce alții au fost cazați în spații puse la dispoziție de autorități. Cu toate acestea, numeroși oameni au refuzat să-și părăsească locuințele, în ciuda pericolului.

Intervenția este una de amploare: peste 200 de angajați ai ISU Vrancea, IPJ Vrancea și IJJ Vrancea sunt mobilizați în teren, alături de aproximativ 50 de militari din Garnizoana Focșani. Aceștia acționează cu zeci de autospeciale și echipamente pentru a limita efectele apelor.

În paralel, echipele de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea au instalat diguri mobile și au folosit mii de saci de nisip pentru a proteja gospodăriile și infrastructura aflate în zonele vulnerabile.

Autoritățile monitorizează permanent cursurile de apă, în special râul Putna, unde este în vigoare o avertizare de tip cod portocaliu de inundații. Intervențiile continuă, iar echipele rămân în alertă pentru a reacționa rapid în funcție de evoluția situației.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită