Web Analytics

articol scris vineri, 27 martie 2026

Gheorghe Davidescu, despre istoricul relaţiei furtunoase cu şeful Direcţiei Silvice Argeş (3): „Cât va fi generalul Lucian Pahonţu şef la SPP, va fi şi Chiriloiu director, asta am spus-o şi o repet”

După trei ani în care s-a judecat cu AJVPS pentru că a fost exclus pe nedrept, deși era de peste 40 de ani membru vânător în asociație, fostul prefect de Argeș și fost director al Direcției Silvice Argeș, Gheorghe Davidescu, a fost repus în drepturi de Tribunalul Argeș, care a dat o hotărâre definitivă în dosar. Astfel, instanța a consfințit sentința dată anul trecut de Judecătoria Pitești și a respins apelul AJVPS. S-a dispus, astfel, anularea Hotărârii nr. 3 din 11.05.2023 a AJVPS Argeș și repunerea lui Gheorghe Davidescu în situația anterioară emiterii respectivei hotărâri, în sensul reluării activității. „Le cer daune morale pentru că m-au ținut pe tușă, fără niciun drept. Din 15 martie 2023 și până acum sunt trei ani fără două săptămâni. M-am judecat cu ei, pe banii mei, fără să am dreptul să particip la nicio vânătoare. A fost un abuz și nu a fost numai cu mine, au fost șase colegi care au avut aceleași acuzații, dar toate au pornit de la mine, pentru că toți erau, teoretic, apropiați de ai mei. Domnul Chiriloiu trebuie să elimine tot din jurul țintei lui pentru a fi sigur că nu dau lăstari din ce taie, trebuie să radă tot”, ne-a declarat Gheorghe Davidescu. Fost prefect și fost director al Direcției Silvice Argeș, Gheorghe Davidescu ne-a dat detalii despre istoricul relației furtunoase cu directorul actual al Direcției Silvice Argeș, Armand Chiriloiu, totodată și vicepreședinte al AJVPS Argeș.

„Cabana Bahna Rusului este foarte importantă pentru că Chiriloiu și camarila lui merg acolo”

După ce a fost dat afară pădurarul de vânătoare de la Ocolul Silvic Domnești, vărul dumneavoastră, a fost angajată o altă persoană pe acest post?

- Da, a fost angajat, fără a avea calificare, ca pădurar de vânătoare, soțul femeii care este angajată cabanieră. Și, colac peste pupăză, l-a angajat și pe fiul lor, la fel, fără niciun fel de calificare.

Despre ce cabană este vorba?

- Cabana de la Nucșoara, Bahna Rusului, una dintre cabanele de referință ale Direcției Silvice Argeș. Dacă mergem puțin mai în spate, tehnicianul care se ocupa cu vănătoarea, Nuțu Catană, și el fiind perceput ca un apropiat al meu, cu trei ani în urmă a fost pensionat forțat, și tot pentru a face loc celor doi, respectiv soțul și fiul cabanierei. Totul a fost foarte bine regizat.

Este o cabană importantă?

- Foarte importantă. Acolo, pe timpuri, mergea la vânătoare și Adrian Năstase. Iar acum este importantă pentru că este vorba de clanul Chiriloiu și oamenii lui, toată camarila vine acolo. Acolo se petrec multe evenimente.

Mai exact cine are acces la aceste evenimente private?

- Politicieni și vânători, în mod special.

Înainte era cabana de la Mozacu locul preferat pentru oaspeții celor de la Direcția Silvică Argeș?

- Mozacu este la șes. Cabana de la Nucșoara este mai ferită de ochii lumii și este frecventată de cine trebuie.

„La baza de antrenament a SPP este angajat fostul șofer al directorului SPP, generalul Lucian Pahonțu”

Se zvonea că tot în munții Argeșului și-a făcut și SPP-ul cuib. Unde anume?

- Da, există o cabană făcută special de către SPP - care, așa, prin deducție, este susținerea supremă a individului Chiriloiu. Se pare că ar fi un fel de bază de antrenament pentru angajații sau viitorii angajați SPP, undeva la 10 km de Bahna Rusului.

A aparținut satului român?

- Este fără acte, este cumva suspendată în neant. Înainte era un canton silvic care a fost demolat. Apoi s-a construit și extins așezământul. Acolo, practic, este un stabiliment, nu este o cabană, e o bază de instrucție și ce o mai fi pe acolo, probabil niște tuneluri ca în Gaza sau în Iran…

Aveți asemenea informații?

- Păi nu știe nimeni ce este dincolo de garduri, dar activitatea este destul de intensă. Sunt doi angajați permanenți acolo, dintre care unul este fostul șofer al directorului Pahonțu și încă un băiat al unui fost brigadier silvic, deci din domeniu. În orice caz este activitate zilnică. Se transportă diverse materiale, inclusiv aprovizionare cu motorină. Dar exact nu știe nimeni ce este în interior pentru că e pază permanent.

Oare să fi ales șeful SPP, generalul Lucian Pahonțu, această locație pentru că este din zonă, dar și datorită apropierii de directorul Direcției Silvice Argeș, Armand Chiriloiu?

- Da, atâta timp cât administrator este fostul lui șofer care provine și domiciliază în Nucșoara, comuna limitrofă Văii Cernatului, unde se află această cabană, în punctul Voici.

Cum îl cheamă pe fostul șofer al șefului SPP?

- Berevoianu, e ieșit la pensie, ca și Pahonțu care acum a rămas director, dar civil. Adică struțo-cămilă, că la ei se poate.

Pare bătut în cuie în fruntea SPP…

- Atâta timp cât el și Delia Dinu, care a fost șefa de protocol și a lui Băsescu, și a lui Iohannis, și acum este și a lui Nicușor, și Pahonțu, la fel, de la Băsescu încoace… Și Delia este tot SPP-istă. Dar se pare că Delia și-ar fi anunțat demisia din vară că nu mai suportă să fie batjocorită și umilită în halul în care este.

Se spune că dl. Lucian Pahonțu este susținătorul directorului Direcției Silvice Argeș

- Nu „se spune”, e sută la sută! Cât va fi generalul Lucian Pahonțu șef la SPP, va fi și Chiriloiu director, asta am spus-o și o repet. Că mă mai întreabă unii prieteni: „Când pleacă Pahonțu, scăpați și de Chiriloiu”, le spun.

„Vin din urmă potentații financiar și material care dispun de aparatură și tehnologie de ultimă oră”

Dar ce îi leagă atât de puternic?

- Vânătoarea, doamnă. Vânătoarea asta este o molimă, o boală contagioasă care în momentul în care s-a instalat nu mai ai scăpare. Mori cu ea! Se creează niște legături, afinități, între cei care practică acest…nu pot să îi zic sport, că depășește cu mult noțiunea de activitate sportivă. Este o castă care are niște reguli aparte.

Și care încearcă să îndepărteze membrii care nu sunt compatibili cu ea…

- Absolut! Nu că doar încearcă, este o practică împământenită aici. În momentul în care nu cânți, exact ca în armată și ieși din ritmul plutonului, ești „externalizat”.

La un moment dat a apărut și în presă faptul că se fac chefuri la nivel înalt în cabanele de vânătoare din Argeș…

- Asta a fost dintotdeauna. Este o practică din timpul lui Ceaușescu, nu a apărut acum pe vremea lui Nicușor sau a lui Iohannis. Este o practică veche. Cabanele fiind ascunse de ochii și urechile oamenilor obișnuiți oferă cadrul cel mai propice și mai sigur de relaxare în special a oamenilor politici și nu numai. Cum am mai spus în interviurile anterioare, a celor „acoperiți”, mai mult sau mai puțin.

Sunt mulți „acoperiți” printre vânători?

- Nu aș putea să spun, nu cred, dar sunt suficienți cât să impună o linie și niște rigori. E o disciplină. Atâta timp cât ești purtător de armament, nu de armă, pentru că vânătorii, la ora actuală dispun de arsenale, iar vânătoarea este un sport destul de scump. Cei care își permit, își permit. Lumea asta este stratificată. Deja vânătorii vechi, în vârstă, care aveau câte o armă din asta clasică, obișnuită, încet, încet se pierd. Vin din urmă potentații financiar și material care dispun de aparatură și tehnologie de ultimă oră. Ceea ce are legătură directă și cu diminuarea efectivelor de vânat. Cu cât tehnica evoluează efectivele de vânat se reduc. Deci este o relație invers proporțională.

Vă propun să dezvoltăm în numărul viitor subiectul acesta legat de braconaj pentru că este important și este destul de mult de discutat și pe această temă.

Citește și Interviu incendiar, după ce un fost prefect şi fost şef al Direcţiei Silvice Argeş a câştigat definitiv procesul cu AJVPS Argeş. Gheorghe Davidescu: „Domnul Chiriloiu, cu siguranţă, este dintre cei acoperiţi”

Citește și Gheorghe Davidescu, despre istoricul relaţiei furtunoase cu Armand Chiriloiu, şeful Direcţiei Silvice Argeş: „Până unde poate acest om să-şi manifeste o ură nedisimulată, o ură care nu are limite?!”

Citește și Gheorghe Davidescu, despre istoricul relaţiei furtunoase cu şeful Direcţiei Silvice Argeş (3) „Mi-a spus un prieten să nu îi mai zic «domnul Chiriloiu», să îi zic «acest individ»”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hagi a anunțat lotul României pentru Polonia și Bosnia! Doi jucători pot debuta la națională

Selecționerul Gheorghe Hagi a anunțat lotul de 26 de jucători convocați pentru ultimele două partide ale României din grupa Ligii […] Citește!

Președintele Paraguayului, demis după prăbușirea unei bănci. Milioane de clienți nu își pot accesa economiile

Senatul Paraguayului a votat pentru destituirea președintelui Santiago Peña, aflat sub anchetă penală în urma prăbușirii Ueno Bank, o instituție […] Citește!

A amenințat că aruncă un tren în aer. Amendă de 4.000 de lei pentru un bărbat de 62 de ani

Un bărbat de 62 de ani din județul Bistrița-Năsăud a pus autoritățile în alertă după ce a sunat la 112 […] Citește!

Argeș. Accident rutier la Mărăcineni

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, a avut loc un accident rutier dintre două autoturisme în comuna Mărăcineni. La fața locului s-au […] Citește!

Jandarmii argeșeni, mobilizați la Duatlonul Regal Invictus

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, Jandarmii Argeșeni sunt prezenți la Curtea de Argeș, atât pentru asigurarea ordinii și siguranței publice la […] Citește!

Explozie într-un bloc din Târgoviște, în toiul nopții. O femeie a ajuns la spital, iar locatarii au fost evacuați de urgență

Momente de panică, sâmbătă dimineață, într-un bloc de locuințe din municipiul Târgoviște, după ce o explozie s-a produs în imobil, […] Citește!

Pitești. Incendiu pe strada Exercițiu. Un autoturism a ars

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, două echipaje ale pompierilor de la Detașamentul Pitești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu […] Citește!

Descinderi de amploare în România: 71 de percheziții într-o singură zi, în Operațiunea „Jupiter”. Ce infracțiuni sunt în vizorul anchetatorilor

Operațiunea „Jupiter” continuă sâmbătă, 7 noiembrie 2026, cu noi intervenții ale polițiștilor și procurorilor în mai multe zone ale țării. […] Citește!

Liderii lumii se reunesc în Turcia pentru negocieri decisive. Viitorul petrolului și gazelor, în centrul discuțiilor

Reprezentanții a aproape 200 de țări se pregătesc pentru una dintre cele mai importante reuniuni internaționale dedicate schimbărilor climatice. Conferința […] Citește!

Revenire spectaculoasă pe Wall Street! Acțiunile companiilor de inteligență artificială cresc din nou, după pierderi uriașe

Bursele americane au început să își revină vineri, 6 noiembrie 2026, după două ședințe marcate de scăderi puternice ale acțiunilor […] Citește!

Explozii în Iran, lângă Strâmtoarea Ormuz. Două rachete au lovit o insulă strategică

Noi explozii au fost semnalate în sudul Iranului, în apropierea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru […] Citește!

Argeș. Meteorit văzut cu ochiul liber

În seara de vineri, 6 noiembrie 2026, un fenomen a fost surprins pe cerul județului Argeș. Un bolid (meteorit care […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete