”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (51)
Cristina Rousseau: Cum, când și cine ți-a descoperit talentul de-a cânta?
Flori Caftaliu: Am moștenit vocea de la tatăl meu și, de mic copil, mă lua în brațe, îmi cânta tot felul de cântece; chiar înainte de a merge la școală știam diferite cântece pe care nici acum nu le-am uitat. Mergând la grădiniță, pe la vârsta de trei ani, doamna educatoare mă punea să cânt, să spun poezii. Cu cântecul mergeam foarte bine. A urmat școala generală unde am participat la toate activitățile artistice. La orele de muzică aveam o doamnă profesoară care, văzând că eu am mai mult talent decât alți elevi, mă lua și la alte clase să le demonstrez cum se cântă. Apoi am urmat liceul unde profesoara de limba română m-a înscris la un concurs de folclor și, la acel concurs, am luat locul întâi. De atunci mă lua pe lângă dânsa ca să o ajut și cu dansurile populare, cu grupul vocal etc. Chiar a doua zi după concurs m-a luat pe mine și pe o altă fată la Casa de creație unde am avut plăcerea de a-l cunoaște pe dl profesor și dirijor al ,,Doinei Argeșului” Dorel Manea. Dânsul cânta și la nai, era un artist polivalent. Din 1974 până în 1978 mergeam la cursuri la Casa de Cultură. Chiar dl Dorel Manea ținea aceste cursuri dar de învățat mă învăța și mișcarea scenică, modul cum să pronunț, cum să zâmbesc către public… După acele cursuri am dat un concurs pentru obținerea atestatului.
C.R.: La ce vârstă ai dat concurs pentru atestat?
F.C.: Eu aveam 18-19 ani când am terminat școala și atunci m-am prezentat la concurs. Am concurat mai mulți, dar eu am obținut cel mai bun calificativ. A1 reprezenta cel mai înalt grad (îl aveau cântăreți ca Maria Ciobanu, Ileana Sărăroiu și alti artiști mari ai scenei românești). Eu am obținut calificativul A2. După atestat m-am făcut remarcată și am fost trimisă și de la Casa de Cultură, dar și de la Direcția de Cultură să reprezint județul la diverse festivaluri; mă întorceam de la unele cu premii. Cel mai mult conta faptul că mă întâlneam cu interpreți din toată țara și astfel pentru mine era o experiență.
C.R.: Cum definești muzica populară?
F.C.: Muzica populară a reprezentat pentru mine o relaxare, medicament pentru suflet și cea mai mare dragoste a mea. Pot mărturisi că de câte ori eram bolnavă sau aveam o problemă mai gravă eu începeam să cânt și uitam de greutăți sau boli. Chiar după ce am fost lovită de o boală cruntă, tot muzica m-a scos din acea încercare de viață și de moarte.
C.R.: Când te-ai angajat la Dacia și ce meserie ai practicat?
F.C.: Eu am terminat studiile liceale la Liceul Nr 3, profilul prelucrări prin așchiere și am fost angajată la Dacia. Pentru că eram cunoscută de cei de la Cultură, m-au recomandat la sindicatul uzinei unde aveam ca președinte pe domnul Tolescu.
C.R.: Să înțeleg că Sindicatul Dacia avea un ansamblu de cântece și dansuri populare?
F.C.: Da, și chiar aveau nevoie de o solistă.
C.R.: Și cum se numea ansamblul?
F.C.: Ansamblul de cântece și dansuri al uzinei Dacia.
Citește și Nicolae Aldea, director Matriţe: „Nu mă simţeam obosit şi am iniţiat un nou proiect, MUSA” (IV)
0 Comentarii