De-atâtea nopți aud plouând,
Aud materia plângând…
Sunt singur, și mă duce un gând
Spre locuințele lacustre.
Și parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbește-un val –
Tresar prin somn și mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.
Un gol istoric se întinde,
Pe-același vremuri mă găsesc…
Și simt cum de atâta ploaie
Piloții grei se prăbușesc.
De-atâtea nopti aud plouând,
Tot tresărind, tot așteptând…
Sunt singur, și mă duce-un gând
Spre locuințele lacustre.
George Bacovia (1881 – 1957)
Citește și Răgaz pentru suflet (54) Cea mai scumpă de pe lume
Citește și Răgaz pentru suflet (53) [Femeia mea frumoasă ca scriptura]
0 Comentarii