Web Analytics

articol scris miercuri, 01 noiembrie 2017

Dosarul Cianurilor: Vasile Tofan şi-a băgat firma în insolvenţă, primeşte amenzi şi este judecat penal

01 VasileTofan

01 VasileTofanDupă cum am mai precizat, după patru ani de la producerea incendiului la depozitul de deşeuri de la Câmpulung, substanţele periculoase încă zac cu tonele în hala de pe fosta platformă ARO, acum proprietatea celor de la Landmark Management. Iar asta nu este singura problemă a muscelenilor şi a firmei cu deşeurile, Global Eco Center, reprezentată prin Vasile Tofan. La acest moment sunt în derulare mai multe procese legate de situaţia încă neclară de la Câmpulung.
La un an de la incendiu, spre finele lui 2014, Global Eco Center a intrat în procedura insolvenţei, coordonarea acesteia fiind făcută de Tribunalul Iaşi. În tabelul creditorilor s-au înscris patruzeci de firme şi persoane fizice, printre cei care au de recuperat bani de la societate aflându-se inclusiv Vasile Tofan. Deocamdată a fost întocmit un plan de reorganizare, dar sunt şanse reduse ca judecătorul sindic să se pronunţe în acest an asupra acestuia. Dincolo de problemele cu insolvenţa, administratorul judiciar trebuie să reprezinte firma şi în mai multe procese.
În urmă cu câteva săptămâni, Global Eco Center, reprezentată de administratorul judiciar Casa de Insolvenţă Homoranu SPRL, a pierdut un proces deschis la Judecătoria Câmpulung prin care a contestat primirea unei amenzi de la Garda de Mediu. A pierdut, iar acum cere anularea unui alt proces-verbal de contravenţie. În cauză a fost introdus şi proprietarul halei cu deşeurile, Landmark Management.
Vasile Tofan este inculpat în două procese legate de proasta sau rău-intenţionata administrare a deşeurilor. Unul se află pe rolul Judecătoriei Câmpulung, iar alături de Tofan sunt şi firma, dar şi administratorul judiciar, altul a fost recent înaintat spre soluţionare Judecătoriei Curtea de Argeş.

Distribuie!

0 Comentarii

Cinci minori, cu vârste între 11 și 16 ani, au tâlhărit un bărbat din Târgu-Neamț

Vineri, 6 noiembrie 2026, Inspectoratul de Poliție Neamț a informat că cinci martori, fete și băieți, cu vârste cuprinse între […] Citește!

Primarul Nicolae Velcea vrea sens giratoriu permanent la Podul peste râul Doamnei

Primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, a solicitat autorităților competente de la București și Pitești analizarea posibilității de menținere permanentă a […] Citește!

Cum merg lucrările la Podul peste râul Doamnei. Primarul Cristian Gentea a fost în control

Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a verificat, joi, 5 noiembrie, stadiul lucrărilor la podul peste râul Doamnei, de la intrarea […] Citește!

Accident rutier cu cel puțin doi morți în Franța

Vineri, 6 noiembrie 2026, în sud-estul Franței, un autobuz care transporta adulți și aproximativ cincisprezece elevi, a ieșit de pe […] Citește!

Noli opțiuni pentru verificarea produselor în aplicația InfoCons, de Black Friday. Verifică înainte să dai click

InfoCons a lansat o actualizare importantă a Aplicației de Protecția Consumatorilor, menită să ajute consumatorii să facă achiziții mai sigure […] Citește!

Penitenciarul Mioveni și-a luat Duster Pick-up din venituri obținute din munca deținuților

Penitenciarul Mioveni anunță că și-a mărit flota de mașini, cu un model Dacia Duster Pick-up, cu un sistem de propulsie […] Citește!

Tulcea. Mesaj nou RO-ALERT. Posibilă incursiune de drone

Vineri, 6 noiembrie 2026, în jurul orei de 09:00, oamenii din județul Tulcea au primit un nou mesaj RO-ALERT, de […] Citește!

Salvamontiștii argeșeni au ajuns în școli. Viitori turiști învață regulile muntelui

Salvamontiștii argeșeni au desfășurat, în această săptămână, mai multe activități de informare și prevenție, adresate atât elevilor din școlile județului, […] Citește!

Argeș. Fapte grave la o firmă din domniul silvic. Dosar penal și amendă

Joi, 5 noiembrie, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Argeș, au finalizat verificările […] Citește!

Au început pregătirile pentrul Târgul de Crăciun din Pitești

Joi, 5 noiembrie 2026, Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Pitești au început pregătirile pentru Târgul de Crăciun; aceștia au […] Citește!

Moaștele Sfântului Nectarie ajung la Mioveni în perioada 17-20 noiembrie

În perioada 17–20 noiembrie, credincioșii din Mioveni și din împrejurimi se vor putea închina la racla cu părticele din moaștele […] Citește!

Duatlonul Regal Invictus revine la Curtea de Argeș! Când are loc evenimentul sportiv

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, Curtea de Argeș va găzdui cea de-a VIII-a ediție a Duatlonului Regal Invictus, evenimentul sportiv dedicat […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete