Piteșteanul Teofil Vlad și slătineanul Petre Bogdan Ioncea sunt primii români care au ajuns pe masivul sălbatic Fitz Roy, unul dintre cele mai cunoscute și dificile vârfuri din Patagonia, urmând ruta Afanasieff. Au traversat muntele sever și spectaculos, cu pereți verticali de granit și turnuri ascuțite, urcând pe creasta nord-vestică și coborând pe cea sud-estică. Alpiniștii s-au angajat să parcurgă, în premieră pentru țara noastră, „o rută foarte mare”, în care, așa cum ne-a mărturisit Teofil Vlad, „la un moment dat este mai usor să continui să urci decât să te dai jos”.
După ce anual se provoacă la trasee de cățărat pe distanțe lungi în țară, cei doi prieteni au plecat după jumătatea lunii ianuarie în prima expediție internațională făcută împreună. Și au ales unul dintre locurile emblematice pentru alpinism din lume. De fapt, Teofil Vlad a avut acest vis de acum șase ani, când a mai fost în Patagonia, dar previziunile meteorologice pentru sezonul respectiv nu au fost favorabile și s-a reorientat. Și Petre Bogdan Ioncea a mai fost în Patagonia, ca turist, în drumeții.
S-au cazat în satul pitoresc El Chalten, un magnet pentru turiștii care vin pentru priveliști impresionante asupra masivelor Fitz Roy și Cerro Torre. Un prieten argentinian, ghid, i-a ajutat cu sfaturi despre ascensiunile din zonă, iar, în zilele în care vremea nu îi lăsa să plece spre versanții aspri ai lui Fitz Roy, parcurgeau alte trasee pentru a se familiariza cu relieful exigent. Au bifat patru vârfuri în total, trei rute de cățărare, printre care și Fitz Roy – obiectivul principal, și un alt vârf de drumeție.
Nu există servicii de salvare montană în Patagonia. Alpiniștii sunt pe cont propriu
Zona este cunoscută pentru vremea capricioasă. „În Patagonia, pentru un perete așa de mare, ruta noastră avea 1600 de metri diferență de nivel, îți trebuie mai multe zile de vreme bună legate, una după alta. Aceste ferestre de vreme bună sunt mai rare și atunci trebuie vânate. Când apar mai multe zile de vreme bună în prognoză trebuie să fii eficient. Acestea sunt marile dificultăți de aici, nu sunt perioade lungi de vreme bună, sunt 2-3 zile, apoi e vânt foarte puternic, pot fi și precipitații. Acela e un moment când nimeni nu mai vrea să fie pe sus”, ne-a explicat Teofil Vlad.
Abia în a două săptămână de când ajunseseră acolo au apărut în prognoză trei zile consecutive de vreme favorabilă și s-au înhămat la călătorie. Au ales unul dintre cele mai lungi trasee spre vârf. Alpinistul Petre Bogdan ne-a spus că ruta Afanisieff se mai diferențiază de celelalte clasice și prin faptul că retragerea de urgență este destul de anevoioasă. „Din ce am citit și ne-am documentat, se recomandă ca, de la un punct încolo, mai ușor este să ajungem pe vârf și să ne întoarcem pe ruta clasică de retragere decât să căutăm o cale înapoi”.
Iar Teofil Vlad subliniază că intervențiile în caz de urgență pot fi limitate și trebuie să te descurci singur. „În Patagonia nu există servicii de salvare montană ca în Europa, trebuie să fii foarte autonom, pentru că nu poți să speri că te ajută cineva în caz că nu merge bine ceva. S-ar putea să încerce voluntari să ajungă la tine, dar durează.”
O expediție de 79 de ore, din care doar 10 ore de somn
În doar trei zile au și urcat și coborât de pe Fitz Roy. Nu s-au întâlnit cu alți alpiniști, deși au mai fost două echipe pe ruta clasică la intervale de timp diferite. Teofil Vlad și-a pierdut telefonul în timpul ascensiunii, dar nici nu s-a pus problema pentru a-l recupera; „a fost și o perioadă de pauză de la rețelele de socializare”, spune acesta.
Expediția a durat în total 79 de ore, de când au plecat din parcarea în care i-a lăsat un taxi până când s-au întors în sat. Au avut două bivuacuri până pe vârf, dormind în total doar zece ore, în temperaturi de zero grade. „În partea finală a turei noastre era și zăpadă și gheață. Preponderent a fost vorba de cățărare pe stâncă, dar accesul, drumul până la baza peretului, a presupus și traversarea a doi ghețari, a două pasuri, am urcat, coborât, la fel și retragerea. După ce am coborât un alt versant al muntelui, retragerea a presupus coborârea cu ajutorul corzilor pe niște pereți de stâncă, pe alocuri acoperiți de zăpadă, din nou un ghețar pe care a trebuit să îl parcurgem și ulterior au fost alte trepte de stâncă, pasaje stâncoase, care ne-au dus la o potecă turistică, pe unde am mers înapoi în satul El Chalten, în care a fost baza noastră de o lună”, ne-a spus Teofil Vlad.
Petre Ioncea: „Nu exista opțiunea să ne oprim, pentru că s-ar fi instalat hipotermia”
În ziua în care au ajuns pe vârf au plecat la 6 dimineața și s-au întors la cazare la 10 dimineața a doua zi, timp în care s-au mișcat încontinuu. Petre Ioncea ne-a povestit despre pericolele din ultima noapte. „Din punctul meu de vedere, cea mai mare dificultate a fost la întoarcere, paradoxal, nu la urcat. Somnul nu era neapărat calitativ, era o resetare ca sa pot să pornesc cu forțe proaspete. Și în a treia zi, la coborâre, s-a stricat vremea, am intrat în ceață, a început vântul, a început ploaia, moment în care nu am mai văzut foarte clar ruta, nu ne-a mai fost foarte clar pe unde trebuie să ne retragem. Noi trebuia să ajungem în zona sud-estică și am ajuns pe peretele sudic la un moment dat, am deviat de la ruta standard de retragere. Pentru că ne-am udat și a bătut vântul, când am ajuns jos a trebuit să continuăm toată noaptea, nu am mai putut să ne oprim. Pentru mine, momentul ăsta a fost (cel mai dificil, n. red.), în care a trebuit să îmi gestionez energia, încrederea, starea psihică, mentală, să știu că trebuie să mergem pas cu pas pentru a ajunge în siguranţă acasă. Nu exista opțiunea să ne oprim, pentru că s-ar fi instalat hipotermia, pentru că eram uzi și în continuare afară ploua și burnița”.
Pentru Teofil Vlad, orientarea în peretele imens a fost cea mai dificilă parte. „Nu tot timpul am nimerit pe unde ar fi fost cele mai ușoare pasaje din anumite locuri. Eram documentați despre traseu, aveam o schiță, dar peretele este imens și nu dă indicii. Trebuie să te orientezi singur și aici noi am avut dificultăți în cel puțin trei locuri. În cele trei zile cât a durat ascensiunea, în fiecare zi am avut cel puțin un moment în care am mers pe rute mai grele decât indicațiile traseului”.
Teofil Vlad: „Munții ne-au reamintit de cât de mici suntem în fața naturii și de smerenia necesară vieții pe această planetă”
De pe crestele lui Fitz Roy alpiniștii români s-au întors și cu lecții. „Ne-a învățat că e bine să fii cât mai pregătit. Și, într-un anume fel, paradoxal – pentru că nu putem nega că aceste ascensiuni alpine au legătură cu ego-ul, că, altfel, munții pot fi admirați și de la poale – ne-au reamintit de cât de mici suntem în fața naturii și de smerenia necesară vieții pe această planetă”, a punctat Teofil Vlad.
Iar Petre Ioncea a completat: „Mie mi-a confirmat că experiențele în natură le pot folosi în viața de zi cu zi. Trecând peste adversitățile pe care natura ni le aruncă în față și trecând prin momente în care avem o responsabilitate mare atât față de noi înșine cât și față de partenerii noștri și orice greșeală sau problemă poate avea niște consecințe destul de mari, aplic aceste învățăminte în viața mea de zi cu zi și apreciez mult mai mult viața pe care o am”.
Citește și Alpinistul Teofil Vlad a ajuns pe cel mai înalt vârf din Papua de Vest
Citește și Alpinistul piteştean Teofil Vlad, la -57 grade Celsius, în Antarctica: „Este un pustiu de gheaţă”
Citește și Doi alpinişti nevăzători au ajuns pe Elbrus, iar ghid le-a fost argeşeanul Teofil Vlad
0 Comentarii