Văd multă emoție în jurul participării președintelui Nicușor Dan la reuniunea de la Washington.
Unii sunt entuziasmați. Alții sunt revoltați.
Eu încerc să privesc lucrurile mai simplu.
În politica externă nu funcționează criteriul „îmi place” sau „nu îmi place”. Nu alegi interlocutorii după simpatie. Alegi dacă vrei să fii prezent sau dacă preferi să stai pe margine.
România are un parteneriat strategic cu Statele Unite. Este membru NATO. Asta nu ține de o administrație sau de o persoană. Ține de securitatea noastră.
În același timp, România este parte a Uniunii Europene și cred că locul nostru este în nucleul ei decizional. A fi ferm european nu înseamnă a rupe punțile transatlantice. Înseamnă maturitate.
Pentru mine, întrebarea nu este dacă reuniunea a fost perfectă sau dacă imaginea a fost impecabilă. Întrebarea este dacă interesul României este mai bine apărat prin prezență sau prin absență.
Eu prefer o Românie prezentă decât o Românie care comentează de pe margine.
A fi la masă nu înseamnă adeziune ideologică.
Nu înseamnă validare necondiționată.
Înseamnă că îți asumi să îți aperi interesele direct.
România nu își permite luxul de a fi absentă.
Nu într-o lume în care arhitectura de securitate se redesenează.
Nu într-un moment în care marile puteri își reașază prioritățile.
În politică externă nu există „bine” și „rău” în sens moral absolut.
Există interes național, context și raport de forțe.
Noi am ales să fim la masă.
Iar eu cred că asta este poziția matură a unui stat care vrea să conteze.
0 Comentarii