Web Analytics

articol scris miercuri, 18 februarie 2026

Dani Coman și-a aflat sancțiunea! FRF a decis!

Președintele clubului FC Argeș, Dani Coman, a fost sancționat după declarațiile făcute la finalul partidei cu Petrolul Ploiești, pierdută cu 1-2. 

Decizia a fost anunțată de Federația Română de Fotbal, în urma ședinței Comisiei de Disciplină.

Oficialul piteștenilor a primit avertisment și o amendă de 4.000 de lei, măsură luată după regulamentul disciplinar.

Meciul de la Ploieștia avut parte de o fază controversată în minutul 86, când arbitrul Radu Petrescu a anulat un gol marcat de FC Argeș, după ce a fluierat înainte ca mingea să intre în poartă. Din acest motiv, faza nu a mai putut fi analizată cu ajutorul VAR.

La scurt timp, Petrolul a înscris golul victoriei, iar tensiunile au escaladat la finalul partidei. Dani Coman a avut un discurs vehement, acuzând arbitrajul și solicitând sancțiuni dure pentru central.

Cazul a ajuns pe masa Comisiei de Disciplină, iar Dani Coman s-a prezentat pentru a-și susține punctul de vedere. 

„Le era dor celor de la LPF de mine și am venit să-i văd. Au fost niște discuții normale, mi-am expus punctul de vedere, vom vedea ce va fi.

Mi se pare absolut normal să am un punct de vedere, le mulțumesc celor din Comisie că m-au acceptat. Mai departe nu vreau să discut, concentrarea mea și atenția vor fi doar pentru meciurile care vor urma. Și asta îi rog și pe jucători și pe antrenori și pe toți care sunt în familia FC Argeș, să ne concentrăm doar pe meciurile care au rămas din sezonul regular.

Asta îmi doresc, să fim mai buni, mai puternici. Prin intermediul dumneavoastră vreau să fac și un apel către suporteri: duminică la meci să vină să încurajeze echipa, să nu jignim Federația, să nu jignim niciun arbitru. Să ne concentrăm doar pe echipa noastră.

Îmi doresc doar ca oamenii să înțeleagă că avem nevoie de ei să încurajeze jucătorii, nu să scandeze împotriva Federației și a arbitrilor”, a fost o parte din reacția avută de Dani Coman, la ieșirea de la sediul LPF, potrivit Fanatik.ro.

Citește și: FC Argeș – Farul Constanța, duminică, 22 februarie, de la ora 15, în etapa a 28-a din SuperLiga

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un cadru militar, suspectat că a obținut aproape un milion de lei prin START-UP NATION. Percheziții în trei județe

O anchetă privind presupusa obținere ilegală a unor finanțări prin programul START-UP NATION a dus la efectuarea a 14 percheziții […] Citește!

stopviolenta

Lecții despre bullying și siguranță rutieră pentru 159 de copii din Valea Iașului

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au desfășurat, în ziua de 4 noiembrie, patru activități informativ-preventive […] Citește!

Daria Silișteanu a câștigat aurul la 50 m spate și a stabilit un nou record național

Daria Silișteanu a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar cu o nouă medalie de aur și […] Citește!

Foştii jucători, despre declinul lui FC Argeş. Viorel Moiceanu: „Se impune schimbarea antrenorului!”

Au fost vremuri când toate echipele se temeau de duelurile cu FC Argeş (chiar şi anul trecut s-a întâmplat acest […] Citește!

Doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, sancționați de CSM în dosarul lui Daniel Chițoiu

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis sancționarea a doi magistrați de la Curtea de Apel […] Citește!

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Hong Kong, după o revenire spectaculoasă

Sorana Cîrstea s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA de la Hong Kong, după ce a învins-o […] Citește!

UE a activat mecanismul de securitate aeriană după amenințări cu bombă la cel puțin 12 zboruri europene

Uniunea Europeană a activat mecanismul de schimb de informații privind securitatea aviației, după ce cel puțin 12 zboruri și aeroporturi […] Citește!

Alertă DNSC: Escrocii folosesc numele Netflix pentru a fura datele bancare ale abonaților

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi tentative de fraudă online care vizează utilizatorii Netflix din România. […] Citește!

VIDEO. 16 percheziții și 10 persoane audiate. Anchetă de evaziune fiscală pornită din Argeș

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au efectuat, joi, 5 noiembrie, 16 percheziții domiciliare în cadrul operațiunii JUPITER, […] Citește!

Controale în spitalele publice, după ce ministrul Sănătății a încercat să obțină o programare la neurologie

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a dispus verificări în spitalele publice, după ce a constatat personal dificultățile pe care le întâmpină […] Citește!

Când se plătesc pensiile în decembrie. Calendarul anunțat de Poșta Română

ensiile aferente lunii decembrie 2026 vor începe să fie distribuite la domiciliu miercuri, 2 decembrie, după ziua liberă de 1 […] Citește!

La 21 de ani, un român a primit închisoare pe viață în Suedia: A urmărit victima prin GPS înaintea atacului mortal chiar în fața unor copii

Un tânăr român de 21 de ani, Sebastian Răducanu, a fost condamnat la închisoare pe viață în Suedia pentru uciderea […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete