În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 176 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 46.510 de lei, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 12 permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.
De asemenea, în data de 11 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au identificat pe B.M.C. de 39 de ani, din municipiul Pitești, urmărit la nivel național și internațional, pe numele căruia Tribunalul Teleorman a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea de infracțiuni de crimă organizată.
Bărbatul a fost depistat pe raza municipiului Buzău. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Buzău. Pentru depistarea bărbatului, polițiștii au beneficiat de suportul de specialitate a Brigăzilor de Operațiuni Speciale Buzău și Pitești și de colaborarea cu Serviciul Investigații Criminale Buzău.
M.I.
0 Comentarii