Foto din februarie 2016. Anul centenarului filosofului român Mihai Șora. Marian Ghiță, inimosul director al Bibliotecii din Curtea de Argeș, „a furat” startul manifestărilor dedicate acestui centenar (Șora s-a născut la 7 noiembrie 1916), organizând o întâlnire cu publicul argeșean. Mihai Șora a venit însoțit de proaspăta sa soție, Luiza Palanciuc.
S-au spus vorbe mari, așa cum se cuvine la o aniversare. Încă nu se știa, public, faptul că Mihai Șora a fost consilierul Anei Pauker la Ministerul de Externe. Nici că a fost membru al Partidului Comunist Francez, în perioada petrecută în Franța. Așa a fost acuzat, nu deținem probe. S-a ținut cont doar de opera sa, deși cartea sa de debut, „Despre dialogul interior”, cuprindea și referiri la adresa lui Lenin (în varianta românească, Șora s-a autocenzurat).
Dar nu despre cărțile sale vrem să vorbim acum. În cartea-interviu redactată de Leonid Dragomir, Mihai Șora și-a explicat opțiunea politică de atunci: „Discutasem îndelung cu prietenii mei din studenție despre procesele staliniste din anii 1930, știam exact care le fuseseră dedesubturile, dar pe vreme de război s-a înfiripat (sau, cel puțin, așa mi se părea) un fel de democratizare reală, s-au deschis bisericile etc. Totul s-a dovedit, în cele din urmă, a nu fi fost decât o manevră prin care Stalin voia să-și câștige o platformă populară; în presa aliată lucrurile erau însă prezentate ca o democratizare reală, ca o îndulcire a regimului. Un proces ireversibil, credeam eu. Nu m-am lămurit decât atunci când am ajuns aici.
Și cred că, dacă rămâneam în Franța, s-ar fi putut să încremenesc și eu, ca toată intelectualitatea franceză, în postura unui intelectual de stânga – ba chiar comunizant.”
A știut să se orienteze. Românii care nu i-au citit cărțile îl știu doar prin faptul că a fost ministru al Învățământului, numit de Ion Iliescu, ori pentru participarea sa la mitingurile organizate de Uniunea Salvați România, de după suta de ani. Poate tocmai această afiliere a făcut ca Mihai Șora să devină un nume despre care nu e bine să scrii decât cu mare precauție. Mai ales că soția sa Luiza îi apără cu înverșunare imaginea.
Citește și Scene din viaţa culturală piteşteană (160)
Citește și Scene din viaţa culturală piteşteană (159)
0 Comentarii