Nechibzuire cronică în modul de exploatare și administrare a pământului românesc! După cum aminteam în ediția anterioară, de la marile moșii de secole, s-a trecut „un secol” la exploatarea pulverizată a terenurilor, apoi la marile tarlare socialiste, după 1989, din nou la pulverizare (Legea 18/91) și formarea noilor moșii – latifundii, de zeci de mii de hectare înglobate în noțiunea de „ferme”, alături de încă peste un milion de gospodării cu proprietăți sub un hectar (categorisite și ele tot ca „ferme”).
Rezultatul studiului de impact realizat de viața de fiecare zi a modului în care este administrată agricultura noastră arată că, deși considerată o țară cu bogate resurse funciare, România are cele mai mari costuri ale „coșului alimentar” din U.E., asigurându-și necesarul alimentar în propoție de 70-80% din import. Paradoxal, strigăm și ne opunem unor acorduri ce ar facilita sosirea pe rafturi a unor mărfuri agroalimentare mai ieftine; pe de altă parte, născocim plafonări de prețuri la alimentele existente, acționând artificial la ultima verigă a lanțului productiv, la raft! Înțelept ar fi să începem cu soluții raționale, de la prima verigă a filierei, de la producerea „bunului” (nu tocmai la raft!), rezultând alimente ieftine, din efortul propriu, național.
Se impunea ceva gen Planul Marshal, de care nu am avut parte! Unele condiții pe care le-a impus acesta țărilor apusene, pentru asigurarea că avalanșa de fonduri se va utiliza cu eficiență în toate domeniile, au fost incluse, spre exemplu, în Franța, începând cu 22 iulie 1948, în Legea Centrelor Tehnice Interprofesionale, o lege cadru care, atenție, este în funcțiune și astăzi!
Titlul prezentului articol, tema, îmi este într-un fel apropiată, eu făcând parte din „Oastea” pe care doresc să o propun (de fapt, repropun) autorităților cu responsabilități în destinele agriculturii noastre. Voi folosi, pentru o mai bună comprehensibilitate, Franța, în care, pentru a se evita haosul în cheltuirea fondurilor, așa cum am amintit, au luat ființă treptat, evolutiv, 19 Centre Interprofesionale pe Produs, menite să constituie un cadru instituțional, care să fundamenteze politici coerente dezvoltării armonioase între diferitele branșe, profesii, de pe fiecare filieră, după principiul „de la sămânță la magazin, la raft”. Primul în Franța, în 1949, a fost ITCF – Institutul Tehnic pentru Cereale și Furaje. În 1952 s-a organizat pe baza aceleiași legi din 1948 CTIFL – Centrul Tehnic Interprofesional pentru Fructe și Legume. Funcționează și astăzi cu dezvoltările de rigoare, impuse de contextul național și internațional în continuă transformare.
Implicarea mea în această problemă a început în iulie 2005, în perioada de preaderare la U.E., când era în curs transpunerea prevederilor comunitare în legislația noastră. Convocat în sala 19 a M.A., în calitate de președinte al Societății Naționale a Pomicultorilor. Nu am cunoscut anterior tema dezbaterii. Am constatat că eram selectați de o directoare din M.A. drept potențiali membri ai unui posibil Consiliu pe Produs Petru Fructe–Legume. Uitându-mă în sală am constatat că Institutul de la Mărăcineni nu era convocat. De asemenea, din profesia pepinieristică nu am remarcat vreun reprezentatnt. Un organism esenițal în dezvoltarea unui sector, tratat cu atâta superficialitate?! O formalitate ca să fie?! Un exemplu fidel care a caracterizat întreaga negociere, fără substanță, a Capitolului 7 Agricultura din Tratatul de aderare la U.E. În Franța, CTIFL a avut nevoie de 2-3 ani pentru organizare: mai întâi Statut, componența, începând cu „sămînța” – pepiniera, apoi toate profesiile post recoltă, procesare, comerțul, până la „raft”. Alături, cercetarea și învățământul agricol. Consiliu constituit pe bază de Hotărâre Guvernamentală, având în componență un Comisar Guvernamental (M.A.) și Controlor de stat (M.F.P.). Voi detalia caricatura care a rezultat în locul unuia dintre cele 17-19 detașamente ale „Oastei” de care agricultura noastră este încă văduvită; cea prezentă, cu 14.600 de funcționari se dovedește ineficienă!
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Acceptăm o agricultură în îngustime a unor minţi?
Citește și Pastila de frumos. De la trecutele moşii, la cele din zilele noastre
0 Comentarii