Web Analytics

articol scris marți, 17 februarie 2026

Doi frați din Argeș, reținuți după un scandal în familie

În seara zilei de luni, 16 februarie, în jurul orei 21:00, polițiștii din Ștefănești au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la o stare conflictuală între membrii unei familii din Ștefănești.

Din verificări a rezultat că scandalul a avut loc pe fondul consumului de alcool, tatăl fiind agresat de către fiul său, de 30 de ani, din Ștefănești.

După aplanarea conflictului, bărbatul de 30 de ani a fost condus la sediul poliției, pentru verificări.

Tatăl nu a solicitat îngrijiri medicale, iar polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu față de fiul agresiv.

Ulterior, concubina bărbatului de 30 de ani a sesizat, prin apel la 112, că după deplasarea celor împlicați la sediul Poliției, celălalt fiu al persoanei vătămate ar fi amenințat-o.

Polițiștii au revenit la locuință, verificările au confirmat cele sesizate, iar cel în cauză, un tânăr de 24 de ani, a fost și el condus la sediul poliției, pentru verificări.

În urma parcurgerii procedurii specifice de evaluare a riscului, conform Legii 217/2003, în a doua situație sesizată, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu față de tânărul de 24 de ani.

Ambele persoane vătămate au formulat plângeri prealabile, în cauză fiind desfășurate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, respectiv de amenințare , sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, după administrarea probatoriului, în noaptea de 16 spre 17 februarie, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, față de bărbatul de 30 de ani și față de tânărul de 24 de ani.

Urmează ca în cursul zilei de marți, 17 februarie, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii infracțiunilor.

Citește și: Argeș. Bărbat reținut pentru distrugere într-o sală de „păcănele”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad mută cursurile în online pentru a reduce facturile. Clădirile vor fi închise până în ianuarie

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a decis să desfășoare online cursurile și seminariile, cu câteva excepții, pentru a reduce cheltuielile […] Citește!

O brigadă din Austria va arbitra meciul România – Polonia din Liga Națiunilor

Arbitrul austriac Sebastian Gishamer va conduce partida dintre România și Polonia, programată sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 21:45, pe […] Citește!

Accident grav în Vaslui: Două tinere au ajuns cu mașina pe câmp. Una dintre victime, găsită inconștientă

Un accident rutier grav s-a produs în noaptea de joi spre vineri, 12 spre 13 noiembrie 2026, pe un drum […] Citește!

România își construiește propria „fabrică” de inteligență artificială. Când ar putea deveni operațională

România ar putea avea, începând din 2027, o infrastructură națională dedicată dezvoltării și utilizării inteligenței artificiale. Proiectul Romanian AI Factory, […] Citește!

Guvernul grăbește pregătirea bugetului pe 2027: Mai multe instituții nu au trimis datele la timp. Noul termen-limită anunțat de Executiv

Guvernul a decis să prelungească termenul până la care ministerele și celelalte instituții publice trebuie să transmită estimările de venituri […] Citește!

Explozii și incendii uriașe în Rusia. Dronele ucrainene au vizat o rafinărie din Volgograd și o fabrică din Rostov

Noapte de atacuri în Rusia, unde mai multe obiective industriale au fost cuprinse de flăcări în urma unor lovituri cu […] Citește!

România își întărește apărarea împotriva dronelor. Ministrul Apărării anunță când vor ajunge noile radare

România va primi începând din 2027 noi sisteme radar care vor permite detectarea mai rapidă a dronelor ce se apropie […] Citește!

Controale de amploare în spitalele și clinicile private din România: Ministrul Sănătății trimite echipe de verificare în 13 orașe

Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pregătesc o serie de controale în aproximativ 25 de unități […] Citește!

BNR

BNR menține dobânda-cheie la 6,50%. Ce se întâmplă cu ratele românilor la credite

Banca Națională a României (BNR) a decis să păstreze dobânda de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, în […] Citește!

Un român de 52 de ani a fost găsit mort în mașina sa, în fața unui spital din Italia. Bărbatul nu avea adăpost

Un român în vârstă de 52 de ani a fost găsit mort în mașina în care locuia, parcată în apropierea […] Citește!

Marele premiu la Loto 6/49, de aproape un milion de euro, a fost câștigat. Cât a costat biletul norocos

Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 5,2 milioane de lei, a fost câștigat joi, 12 noiembrie 2026. […] Citește!

Al doilea deces provocat de gripă în România, în sezonul 2026–2027. Peste 68.000 de infecții respiratorii într-o săptămână

Un nou deces asociat gripei a fost raportat în România, numărul total al persoanelor care au murit din cauza virusului […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete