
Comisarul-șef de la Poliția Câmpulung s-a ales cu un an de închisoare cu amânarea executării
La circa șapte luni după ce fostul șef al Poliției Câmpulung a fost condamnat cu suspendare pentru părăsirea locului unui accident produs în ianuarie 2025, pe când plecase de la un chef, un alt ofițer superior al structurii MAI din Muscel a fost sancționat de instanța de judecată. Comisarul șef Aliodor-Georgian Duță a primit un an de închisoare cu executare amânată după ce a condus sub influența alcoolului.
Un apel la 112 a sesizat că un Hyundai e condus haotic pe autostradă
Aproape de pensionare conform regulilor polițienești, colonelul Duță, fost șef la Ordine Publică, a comis-o în 2023, pe când se apropia de vârsta de 46 de ani. În seara zilei de 12 martie a acelui an, a fost oprit pe Autostrada București-Pitești de polițiștii rutieri după ce la 112 se anunțase faptul că un autoturism Hyundai este condus haotic. A fost testat pentru consum de alcool, rezultatul afișat fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la Spitalul Găești, acolo unde i-au fost recoltate două probe de sânge într-un interval de o oră. Prima dată a ieșit o alcoolemie în sânge de 2,09 g/l 1000 ml, iar a doua oară, 1,89 g/l 1000 ml. Evident, caz penal, adică săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Inițial, Aliodor Duță a declarat că în acea zi a băut un pahar cu vin și a consumat alimente precum salată cu oțet. Ulterior, paharul s-a transformat într-o sticlă de 1,5 litri de vin consumată la volan. Care a fost motivul acestei fapte, aflați în continuare din cele reținute de instanța de judecată. O instanță care a readministrat probatoriul întocmit de procuror în cursul urmăririi penale, având în vedere faptul că inculpatul nu a dorit judecarea cauzei în procedură simplificată.
L-a părăsit concubina, s-a orientat către sticla de vin
Așadar, de la pahar la sticlă! Iar asta pentru că în acea zi comisarul-șef a plecat de la Câmpulung la Pitești pentru a-și vizita concubina, doar că femeia i-a spus că se vor despărți. Supărat, de fapt, citând din actul judecătoresc, „marcat de cele auzite, și-a luat hainele, o sticlă de 1,5 litri cu vin de casă şi ceva de mâncare și a plecat din imobil, s-a urcat în autoturism şi a plecat către Bucureşti, iar pe drum, în timp ce conducea, a băut din sticla cu vin o cantitate apreciabilă, posibil tot conţinutul acesteia, respectiv 1,5 l de vin «la foc automat». (…) A mai precizat că la momentul recoltării probelor de sânge a declarat că a consumat doar un pahar cu vin, pentru că i-a fost ruşine, dar adevărul este că a consumat 1,5 l vin de casă, iar acel pahar declarat făcea parte din cantitatea aflată în sticlă. Când a fost oprit de organele de poliţie a ascuns sticla sub scaun. Recunoaște și regretă profund săvârșirea faptei”.
Instanța a evidențiat că fapta lui Aliodor Duță este una cauzatoare de stări de pericol pentru circulația rutieră, doar că inculpatul nu a fost depistat în trafic ca urmare a producerii unui incident sau pentru conducerea mașinii de o manieră să atragă atenția, ci, citez, „ca urmare a unui control de rutină raportat la maniera de condus a inculpatului”. În plus, s-au luat în considerare înscrisuri de apreciere depuse la dosar din partea unor instituții cu care Duță a interacționat de-a lungul activității profesionale. Mai mult, a contat și faptul că de la producerea faptei, în martie 2023, până la darea sentinței, în decembrie 2025, a trecut ceva timp, perioadă în care comisarul-șef „a fost lipsit de dreptul de a conduce vehicule pe drumul public (…) ceea ce constituie o penitență prin ea însăși. (…) Instanța nu mai găsește oportună la acest moment o intervenție excesiv de energică, sancționarea eficientă a inculpatului cu privire la această faptă trebuind să intervină cu mult timp în urmă. Mai mult, instanța consideră că inculpatul a fost prejudiciat nejustificat prin existența unei presiuni psihologice inerente oricărui proces penal pentru o perioadă lungă”.
Instanța a luat în considerare legea mai blândă
Procurorul de ședință a cerut condamnarea, instanța a considerat că o soluție de amânare e mai favorabilă inculpatului – chiar s-a luat în considerare legea mai blândă, care permitea și aplicarea sancțiunii amenzii penale. Iar sentința a fost de un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. În acest timp, Duță trebuie să respecte anumite măsuri specifice supravegherii.
Hotărârea a fost pronunțată în primă instanță, cel condamnat putând face apel.
Marian Staicu



0 Comentarii