România se află la coada clasamentului privind valoarea salariului minim brut pe economie din Uniunea Europeană. Deși de la 1 iulie, aceasta ar trebui să crească, suma este infimă.

Eurostat a publicat cel mai recent clasament al salariilor din Uniunea Europeană, iar România se află din nou într-o poziție rușinoasă: locul al treilea de la coadă, depășită doar de Bulgaria și Letonia. Peste 40% dintre angajații români sunt plătiți la niveluri care ne mențin în zona statelor cu cele mai mici venituri din UE, iar chiar și cu majorarea programată pentru vara anului 2026, poziția țării noastre nu se schimbă.
Citește și: Frica de dezastre schimbă comportamentul românilor: tot mai multe locuințe sunt asigurate obligatoriu
Clasamentul salariilor minime în UE, potrivit Eurostat
Diferențele dintre state sunt uriașe, iar România rămâne blocată în grupul țărilor cu venituri reduse: Bulgaria – 620 euro; Letonia – 780 euro; România – 795 euro; Ungaria – 838 euro; Franța – 1.823 euro; Olanda – 2.295 euro; Germania – 2.343 euro; Irlanda – 2.391 euro; Luxemburg – 2.704 euro România se află la peste 1.500 de euro distanță de salariile minime din statele vestice, iar decalajul continuă să se adâncească.
Cu un salariu minim de 795 de euro în statistica Eurostat, România nu reușește să iasă din grupul țărilor cu venituri reduse. Peste 40% dintre angajați sunt plătiți la nivelul minim sau foarte aproape de acesta, ceea ce pune presiune pe nivelul de trai și pe consumul intern.




0 Comentarii