Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Căpitan Puică Nicolae” al județului Argeș și-a făcut bilanțul activității din 2025. Iar unul dintre obiectivele îndeplinite a fost și asanarea pirotehnică a muniției remasă neexplodată din utimul război mondial.

Potrivit unui comunicat de presă al ISU Argeș, în anul 2025 au fost executate 28 de misiuni de asanare a teritoriului de muniția rămasă neexplodată, însumând un număr total de 12 proiectile de diferite calibre, 3 grenade de mână defensive, 222 de cartușe de infanterie, 3 lovituri antitanc PG 2, 1002 bombe de aruncător.
În acest sens, conform sursei citate, au fost efectuate trei ședințe de distrugere a muniției asanate, din care o ședință organizată de I.G.S.U. în poligonul ISU Dâmbovița.
Prin comparație, în anul 2024 s-au executat 9 misiuni de asanare a teritoriului de muniția rămasă neexplodată, însumând un număr total de 5 proiectile de diferite calibre, 2 grenade de mână defensive, 57 de cartușe de infanterie, și o ședință de distrugere a muniției asanate.
În urma acestei activități complexe, cpt. Haidoiu Gheorghe a fost decorat cu placheta de onoare a M.A.I.
Citește și: Cum stăm cu gripa în Argeș. Dr. Sorina Honțaru face precizări





0 Comentarii