”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (43)
Cristina Rousseau: Am rămas cu povestirea la cazarea în hotel…
Mario Perino: Colegul meu s-a dovedit a fi expert în probleme de călătorie, a organizat totul bine și așa am ajuns la hotelul „Intercontinental” din București. Era un fel de „zgârie-nori” – un simbol al puterii și al luxului din perioada comunistă. Până atunci vizitasem rar țări străine; în mintea mea era o noapte petrecută într-un mic hotel din Paris și alte nopți într-un oraș de peste graniță, dar mereu în hoteluri de nivel ,,mediu/jos”, foarte asemănătoare cu cele italiene – destinațiile mele de vacanță. Locul acesta promitea la capitolul surprize. Înainte de a lua cina, ne-am hotărât să ne oprim la bar. În semiîntuneric se zăreau figuri de femei, dintre care unele erau erau… libere. Mi-a trecut prin minte că acele doamne erau „distribuitoare de plăceri”. Însoțitorul meu de călătorie mi-a spus: „Le vezi pe alea, cu 100 de dolari le poți duce în camera ta și să-ți petreci noaptea cu ele”. M-am gândit: „Uau!… 100 de dolari sunt 100 de dolari, e cam mult, toată noaptea este lungă, dar merită?” În ciuda tentației, după ce am băut o cola, am părăsit acel loc și ne-am dus la restaurant.
Din meniul scris în română cu traducere în engleză am ales un „Tournedos Rossini” şi vin roșu „Beaujolais”. A fost o cină drăguță, cu muzică italiană bună în fundal; au cântat piese de Toto Cutugno, Reitano, Ramazzotti și alți cântăreți, majoritatea italieni. Din când în când, unele dintre acele doamne care stăteau la bar își băgau capul pe ușa restaurantului pentru un probabil recensământ al single-urilor prezente, în speranța, poate, de a primi o invitație. Am comparat în minte oamenii care se luptau în aeroport pentru o bucată de pâine cu clienții acelui hotel care consumau preparate la superlativ, însoțite de vinuri scumpe. Colegul meu a chemat chelnerul pentru notă. Era doar ora 23 și mă îndoiam că voia să doarmă. Totuși, el a urcat în camera lui.
M-am așezat pe o canapea mare din piele neagră din hol. În timp ce stăteam acolo, o fată frumoasă, poate de 20 de ani, înaltă, cu părul lung și negru, a intrat și a traversat holul; am observat-o imediat, m-a văzut și ea pe mine, dar a intrat în bar. Pentru o clipă am fost tentat să merg acolo, dar am rămas pe canapea și m-am gândit la acel domn mărunțel și chipeș, care sosise cu puțin timp înainte; se uitase la bar și apoi, întorcându-se în hol, l-am văzut mergând înainte și înapoi așteptând nerăbdător. Câteva minute mai târziu, două domnișoare frumoase s-au apropiat de el și, luându-l de braț, l-au dus aproape pe sus în clubul de noapte. Da, era și clubul de noapte, chiar lângă recepție; nimic nu lipsea din acel hotel! Era chiar după miezul nopții. Eram într-o stare de plăcută de relaxare.
0 Comentarii