Web Analytics
scris joi, 22.01.2026

Accident la Curtea de Argeş. Trei răniţi, luaţi cu ambulanţele

Un eveniment rutier a avut loc în seara zilei de joi, 22 ianuarie, la Curtea de Argeş. Este vorba despre un accident produs la ieșirea de pe Autostrada A1, în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.

Au intervenit pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș, cu două echipaje, alături de o ambulanță a serviciului judeţean de resort (SAJ).

Nu se cunosc deocamdată împrejurările în care s-a produs evenimentul; poliţiştii fac cercetări.

Potrivit ISU Argeş, echipajele medicale au transportat la spital trei persoane, rănite în accident.

Alte două accidente

Totodată, pompierii de la Detașamentul Mioveni au fost solicitați să intervină la două accidente rutiere (foto, mai jos), după cum urmează:

  • un autoturism a părăst carosabilul și s-a răsturnat în comuna Micești. O persoană s-a evacuat din vehicul pe cont propriu şi a fost transportată la spital;
  • un autoturism a intrat într-o glisieră în orașul Mioveni, la Podul Belului. Paramedicii SMURD au preluat o persoană de sex feminin.

În toate aceste situații pompierii au asigurat măsuri specifice de prevenire a incendiilor.

Citeşte şi: Adolescentă din Argeș, dată dispărută de tatăl ei. Ce spune Poliția

La Miceşti
La Podul Belului

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită