Nu mai vorbisem cu primarul din Albota, de anul trecut, din noiembrie, de când „Ducele” a tunat și a fulgerat la adresa șefului său de partid, Ion Mînzînă, pe care l-a acuzat, în acest colț de pagină, că a făcut zob PSD Argeș, că nu mai e în echipă cu primarul Piteștiului, Cristian Gentea, că, în fine, ar mai juca și el în aceeași „horă mare” politică, dar ea nu mai există, fiindcă „veniși tu și ne făcuși varză”.
Zilele trecute l-am abordat însă din nou pe edilul-șef Ion Dumitru. Motivele au fost cel puțin două. Unu – voiam să aflu de la el, ca și de la alți primari, cum se descurcă în noul cadru fiscal generat în acest an de măsurile impuse de Guvernul Bolojan și doi – omul chiar are ce spune, le zice pe șleau, are verb, are aplomb, știe și de glumă, ca să nu mai spunem că e și președinte reales al primarilor din mediul rural al județului.
Prin urmare, l-am întrebat pe edil cum e cu taxele și impozitele la Albota. Răspunsul său – care, ca de obicei, face toți banii – e publicat în pagina 8 a ediției de față. Nu tot. Am lăsat pentru prima pagină povestea care binedispune, care poate descreți frunți și însenina inimi, pentru că sigur e nevoie și de asta în vremurile de azi. Ei bine, „Ducele” ne-a spus că își va publica memoriile într-o carte, pe care – cităm – „eu zic că o vând repede, mai ales că nu mă interesează banul, ci o informare corectă a vieții de primar”.
Nu intru în detalii, nici nu le știu, dar intuiesc că un capitol aparte, cel puțin, îl va viza pe Constantin Nicolescu, omul datorită căruia „Albota e altceva”. Un alt capitol se va referi la Ion Mînzînă, fiindcă, zice autorul, până la urmă, „nimeni n-are motive să dea în el”, chiar dacă nu a dat bani suficienți pentru repararea bisericii… Tonul pe care îl are când spune asta, grav, serios, mă face să râd, deși poate nu ar trebui… „Da, eu lucrez la o carte și n-am luat-o de aici, de când sunt primar, am luat-o din Algeria, de la prima mea ieșire în străinătate”.
Din Algeria, pentru cine nu știe, i se trage și supranumele de „Duce”. Era în 1979. Șeful Agenției economice din Alger, Marin Pariș, i-a chemat la el pe toți cei zece reprezentanți de la Dacia, care acordau asistența tehnică la camionete. I-a întrebat pe fiecare de unde sunt. Ion Dumitru i-a spus că e din Albota. „Ce e Albota?” – a întrebat șeful. „Este, așa, un fel de ducat lângă Pitești” – i-a răspuns el. „Mă iei la mișto?”; „Nu, e o comună frumoasă, plină de păduri, de…”; „O să pleci tu acasă dacă vorbești cu mine așa…” Norocul argeșeanului a fost că, în acea săptămână, au venit în control d-nii Nicolescu, Andreev și Matea, care au aflat de la șeful agenției că era cât pe-aci să-l execute pe „băiatul ăsta”, care lucra bine, dar care a zis că e „ducele de Albota”… Așa i-a rămas numele.
Pentru maistrul Ion Dumitru au urmat alte orașe, alte țări, a cunoscut mulți oameni, unii simpli, alții de mare clasă. În 1989, de exemplu, lucra în China. În 1996, la 44 de ani, „Ducele” a devenit primar la Albota, în ducatul lui, acolo unde s-a întors cu un bagaj de experiență formidabil și cu convingerea că mai presus de orice trebuie să fie cetățeanul, adică ăla care la noi e cocoșat acum de taxe și impozite.
Citește și Icoana lui Dobrin şi oglinda ciobită a lui Boloni
Citește și Cei mai frumoşi ani sunt cei ce vor veni…
0 Comentarii