Web Analytics
scris marți, 20.01.2026

România, despăgubită cu 5,7 milioane de euro de către guvernul olandez pentru furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents

Guvernul olandez a plătit integral suma de 5,7 milioane de euro în legătură cu jaful produs la Muzeul Drents la începutul anului trecut, pe 25 ianuarie 2025, când coiful de la Coțofenești s-a numărat printre obiectele furate.  Informația apare într-o scrisoare transmisă Parlamentului de la Haga de ministrul interimar al Educației, Culturii și Științei, Gouke Moes (BBB).

România, despăgubită cu 5,7 milioane de euro de către guvernul olandez pentru furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents

Plata a fost făcută către compania de asigurări AON, care anterior achitase aceeași sumă României, după evaluarea daunelor în baza valorii asigurate a celor patru obiecte sustrase.

Printre piesele furate s-au aflat trei brățări de aur și piesa centrală a expoziției, coiful de la Coțofenești, artefacte de patrimoniu românesc considerate de o importanță culturală majoră.

Citește și: Delapidare masivă la o primărie din Tulcea: peste 4 milioane de lei scoși din bugetul local prin plăți fictive

Trei bărbați din localitatea Heerhugowaard – Douglas Chesley W. (36 de ani), Bernhard Z. (35 de ani) și Jan B. (21 de ani) – au fost puși sub acuzare și rămân în arest preventiv.

Aceștia sunt cercetați pentru furt, provocarea unei explozii și distrugerea muzeului, însă până acum au refuzat să facă declarații. Alte patru persoane suspectate că ar fi avut roluri secundare în comiterea faptei au fost eliberate, dar ancheta continuă în privința lor.

Potrivit procurorilor, suspecții au pătruns în muzeu folosind un dispozitiv exploziv de tip petardă și baroase, distrugând o ușă de sticlă și vitrinele în care erau expuse artefactele.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Du-te, vino prin Primăria Câmpulung

Se tot fac angajări în administrația locală câmpulungeană, aproape toate posturile sunt unice, deci se poate, dar se și pleacă voit sau fără voie....