Web Analytics

articol scris duminică, 18 ianuarie 2026

Duminica tratată ca o simplă prelungire a odihnei după ora nouă…

Morala principală a legendei lui Cain și Abel (din Geneza, Vechiul Testament), în interpretarea părintelui capelan Rafael Vintilă de la Paraclisul Universitar Pitești:

"Istoria lui Cain și Abel nu este doar o relatare arhaică despre o crimă, ci o radiografie profundă a gândirii și simțirii omului. Problema nu începe cu uciderea lui Abel, ci mult mai devreme, în momentul în care Cain se apropie de Dumnezeu fără credință vie.

În relatarea biblică despre Cain și Abel, Scriptura spune: „Domnul a căutat spre Abel și spre darurile lui, iar spre Cain și spre darurile lui n-a căutat” (Facerea 4, 4–5). Textul ebraic folosește un verb care înseamnă „a privi, a lua aminte, a avea în vedere”, fără a sugera o respingere arbitrară sau o nedreptate din partea lui Dumnezeu. Accentul nu cade pe o schimbare în dispoziția lui Dumnezeu, ci pe starea inimii omului: nu Dumnezeu îl respinge pe Cain, ci Cain se află deja în necredință și, tocmai de aceea, nu poate primi cu credință privirea binevoitoare a lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu nu lipsește și nu este retras; însă harul nu este primit fără credință, iar jertfa adusă fără credință nu poate fi plăcută lui Dumnezeu. Diferența nu a fost una exterioară, ci una lăuntrică.

Citește și Un cunoscut teolog a adresat o scrisoare deschisă către ÎPS Calinic

Apostolul Pavel, în Epistola către Evrei, tâlcuiește acest adevăr cu precizie teologică: „Prin credință Abel a adus lui Dumnezeu jertfă mai bună decât Cain; prin ea a primit mărturia că este drept, Dumnezeu mărturisind pentru darurile lui; și prin ea, deși a murit, încă grăiește” (Evrei 11, 4). Domnul Iisus Hristos Însuși îl numește pe Abel „Abel cel neprihănit” și îl așază între primii din șirul profeților uciși de propriul lor popor (Matei 23, 35).

Apostolul Ioan mărturisește că Cain, fiul lui Adam, era „de la cel rău”, adică se afla în starea de necredință și sub stăpânirea păcatului, și că l-a ucis pe fratele său Abel nu dintr-o cauză exterioară, ci pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte (I Ioan 3, 12). Abel a adus jertfă prin credință, iar credința s-a vădit în faptul că a adus ceea ce avea mai bun, din întâii născuți ai turmei sale. Cain, dimpotrivă, a adus o jertfă formală, fără inimă credincioasă, fără ascultare reală. De aceea Scriptura nu spune nicăieri că Cain ar fi adus „cele dintâi roade”, ci afirmă simplu că a adus „din roadele pământului” (Facerea 4, 3). Aceasta arată că problema nu a fost materia jertfei, ci lipsa credinței care dăruiește ce este mai bun. Acest adevăr rămâne o avertizare și pentru noi, ca nu cumva să venim înaintea lui Dumnezeu doar cu „resturi” – nu neapărat materiale, ci ale inimii duhovnicești – oferindu-I doar timpul cel mai obosit și lipsit de atenție (de pildă, duminica tratată ca o simplă prelungire a odihnei după ora nouă), sau evitând să aducem cu bucurie daruri bune pentru sprijinirea fraților din Biserică și pentru slujitorii ei, „care își țin bine dregătoria, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul și cu învățătura” (I Timotei 5, 17), ori să ne îngrijim de rânduiala și frumusețea casei lui Dumnezeu; nu ca o plată sau ca un merit înaintea Lui, ci ca rod firesc al credinței vii...

Dumnezeu a poruncit dintotdeauna ca ceea ce este întâi și mai bun să fie pus deoparte pentru întâlnirea cu El: „Să aduci în casa Domnului Dumnezeului tău pârga celor dintâi roade” (Ieșirea 23, 19) și „Cinstește pe Domnul din averea ta și din pârga tuturor roadelor tale” (Pilde 3, 9). Prin urmare, problema lui Cain nu a fost lipsa jertfei, ci lipsa credincioșiei. O jertfă adusă fără credință este respinsă, pentru că Dumnezeu nu caută darul, ci inima: „Jertfa celor necredincioși este urâciune înaintea Domnului, iar rugăciunea celor drepți este bineplăcută Lui” (Pilde 15, 8).

Tragedia lui Cain nu se oprește însă aici. După respingerea jertfei, i se oferă o șansă: pocăința. Dumnezeu nu-l leapădă definitiv, ci îl cheamă la îndreptare. Cain ar fi putut să se smerească, să recunoască pierderea credinței, să caute mijlocire și să se întoarcă. Însă el refuză pocăința și alege răzvrătirea. Aceasta este logica păcatului: când credința se stinge, omul nu mai caută iertarea, ci justificarea de sine; de aceea, Cain nu se pocăiește, ci ucide.

Aici se leagă profund tema iertării. A ierta nu înseamnă relativizarea păcatului, ci a privi omul și situația prin filtrul rațiunii luminate de har. Celălalt poate greși din slăbiciune, din necaz, din neputință sau din lipsă de înțelegere; nu orice clipă este favorabilă omului căzut. Iertarea este rodul unei inimi care a primit har, nu al uneia care caută mereu răzbunare. Invidia apare atunci când omul vede binele celuilalt, dar refuză responsabilitatea de a deveni el însuși mai bun; ordinea interioară se construiește prin asumare sinceră, nu prin comparație resentimentară.

De aceea, cercetează-te cu onestitate înaintea lui Dumnezeu și întreabă-te: în ce fel ceea ce citesc, ceea ce ascult și ceea ce privesc îmi afectează credincioșia față de Dumnezeu, îmi slăbește credința și îmi tulbură conștiința, îndepărtându-mă de încrederea deplină în darul lui Hristos?

Adevărata jertfă nu mai este una strict materială, ci viața însăși, adusă lui Dumnezeu prin credință: „Vă îndemn, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu – slujirea voastră cea duhovnicească” (Romani 12, 1). Această viață nouă este posibilă numai prin Duhul Sfânt...

Citește și Inteligenţa artificială, creativitatea şi viitorul umanităţii. Un decalog IA

Nu există o stare intermediară. Oamenii se împart în două categorii: cei care au Duhul lui Hristos și sunt fii ai lui Dumnezeu, și cei care nu au Duhul lui Hristos. Mărturia apostolică este clară și fără echivoc: Duhul Sfânt este dat în mod real și deplin prin Cuvântul Sfânt și Sfintele Taine și rămâne acolo unde credința este păstrată; iar acolo unde credința este pierdută prin necredință și împotrivire, Duhul Sfânt nu mai este prezent, indiferent de opiniile sau construcțiile omenești.

Aceasta este miza întregii relatări: fără credință nu există jertfă plăcută, fără pocăință nu există restaurare, iar fără Duhul lui Hristos nu există viață nouă. Cain rămâne exemplul tragic al omului formal religios fără credință, iar Abel – mărturia vie că Dumnezeu primește nu ceea ce dăm, ci ceea ce suntem prin har.

Adevărata jertfă pe care Dumnezeu o caută nu este una formală și contextuală, asemenea jertfei lui Cain, ci una lăuntrică, constantă și credincioasă: „Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi” (Psalmul 50, 17). Din această jertfă izvorăsc pocăința, credința și viața în Duhul lui Hristos" spune prof. rev. psih. Rafael Vintilă de la Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” în cadrul unui proiect al Sectorului Cultural și Comunicații Media și al Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Gentea a anunțat înființarea la Pitești a unor servicii dedicate victimelor violenței domestice

Sâmbătă, 14 noiembrie, la Filarmonica Pitești a avut loc o „Acțiune civică pentru comunitate – Stop violenței domestice!”, dedicată unei […] Citește!

Accident șocant: un adolescent de 17 ani, lovit de o mașină care a pornit singură la vale

Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost lovit de o mașină care s-a pus în mișcare și a […] Citește!

Ninsori abundente în centrul țării. Se circulă în condiții de iarnă pe DN1, DN73 și Transfăgărășan

Ninsorile abundente afectează mai multe zone din centrul României, iar șoferii sunt nevoiți să circule în condiții de iarnă pe […] Citește!

Doliu în familia directorului adjunct de la Finanțe Argeș

Este doliu în familia lui Rareș Țînțar, directorul adjunct al Administrației Județene a Finanțelor Publice Argeș. Soția sa, Cristina Elena […] Citește!

Ministerul Apărării oferă trei salarii medii brute tinerilor care vor să devină rezerviști militari

Ministerul Apărării Naționale a lansat vineri, 13 noiembrie, în transparență decizională, un proiect de Hotărâre a Guvernului referitor la Normele […] Citește!

Video. Deputatul Tudor Ionescu, discurs apreciat la Geneva, la Conferința Parlamentară Globală

Tudor Ionescu, deputat de Argeș din partea Partidului S.O.S. România, a luat cuvântul, vineri, 13 noiembrie 2026, în cadrul Conferinței […] Citește!

Argeș. 385 căsătorii și 65 divorțuri, în luna august 2026

Potrivit celor mai recente date primite de la Direcția Județeană de Statistică Argeș, în luna august a acestui an, la […] Citește!

335 nou-născuți în Argeș, în august 2026. Sporul natural – negativ!

În luna august 2026 – lună de la care ne-au fost remise cele mai recente date statistice - fenomenele demografice […] Citește!

România, obligată să învingă Polonia pentru a spera la evitarea retrogradării în Liga Națiunilor

Naționala României joacă sâmbătă seara un meci decisiv împotriva Poloniei, în penultima etapă a grupei B4 din Liga Națiunilor. „Tricolorii”, […] Citește!

Judecătorul Ion Fundătureanu contestă sancțiunea primită de la CSM: „Un judecător are mai puține drepturi decât un inculpat”

Judecătorul Ion Fundătureanu, de la Curtea de Apel Pitești, a primit motivarea deciziei prin care Secția pentru judecători a Consiliului […] Citește!

Haos pe aeroporturile din SUA: mii de zboruri anulate după o defecțiune majoră. Eurocontrol suspendă cursele către America

O defecțiune majoră a sistemului de comunicații utilizat de controlorii de trafic aerian din Statele Unite a provocat perturbări masive […] Citește!

Urmărire cu focuri de armă în Botoșani. Un bărbat suspectat de contrabandă cu țigări a lovit mașina Poliției de Frontieră și a încercat să distrugă probele

O intervenție a polițiștilor de frontieră din județul Botoșani s-a transformat într-o urmărire în timpul căreia oamenii legii au fost […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete