”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (41)
Cristina Rousseau: – D-le Constantin Gorun, aveți un CV interesant…
Constantin Gorun: – Dublu licențiat: Științe economice și Științe juridice; diplomat al Universității din Quebec – Montreal (Canada) în urma absolvirii Programului de Management al Resurselor Umane; Experiență profesională: din octombrie 1978 până în ianuarie 2006 am lucrat pe Platforma Dacia ca economist, șef Resurse Umane și director la S.C. Transporturi Dacia. Din ianuarie 2006 am fost directorul propriei firme de consultanță până în decembrie 2015, când firma s-a închis. Sunt pensionar din 2014. Soția a fost șef Departament Resurse Umane la Automobile Dacia. E pensionară din 2019. Băiatul nostru este angajat la Dacia Renault. Avere: un apartament și un Duster.
Cristina Rousseau: – V-am cunoscut când erați director la Transporturi Dacia. Cum ați fost în acea funcție?
Constantin Gorun: – M-ați cunoscut mai întăi când am lucrat în Dacia, vreo 20 de ani și ceva… Păstrez și acum volumul „Pavilionul de ceai” pe care mi l-ați oferit la o lansare de carte. Am fost un legist convins. Duritatea pe care mi-au atribuit-o unii a însemnat un principiu învățat la facultatea de drept, Dura lex, sed lex! (Legea-i dură, dar e lege!)
Cristina Rousseau: – Sunteți foarte comunicativ. V-a folosit acest atu în activitatea managerială?
Constantin Gorun: – Foarte mult. Utilitatea de a fi comunicativ e necesară nu numai în activitatea managerială, ci și în viața de zi cu zi. Se spune că a comunica înseamnă a trăi. În activitatea managerială a comunica înseamnă a rezolva problemele curente și viitoare. Actul de conducere este unul colectiv, care presupune a fi interactivi unii cu alții. Fără comunicare nu puteam să mă descurc în exigențele Renault, dar nici în rezolvarea problemelor ridicate de către sindicate.
Cristina Rousseau: – Numele Gorun (în latină, Quercus Petraea) vine de la copacul falnic, cu frunze frumos conturate, copac care trăiește secole. V-a purtat noroc acest nume?
Constantin Gorun: – Mă consider o particulă de nisip și vin din Bărbăteștii Vâlcii. Mă deplasez prin această lume începând din 4 martie 1954. Despre Bărbăteștiul meu natal pot povesti zile întregi, fără a termina vreodată. La serviciu, pe vremea directorului Nicolae Matea, mă obișnuisem cu numele de copac, pentru că dânsul mă apela mai mereu Copacule, nu Gorune! Nu știu de unde vine numele, nu am cercetat arborele genealogic, dar, cu siguranță, strămoșii mei au fost proprietarii unor păduri de stejari…
Cristina Rousseau: – Cum era văzut un conducător de către muncitori, înainte și după Revoluție?
Constantin Gorul: – Cu respect. Iar respectul era reciproc. Fiecare își vedea de job-ul lui. Nici conducătorii, nici muncitorii nu puteau exprima convingerile politice la locul de muncă, pentru că Securitatea era la tot pasul. Adaug aici, în completare la întrebarea precedentă, că toți colegii mei de facultate erau convinși că directorul radioului Europa Liberă (un post care, pe vremea comuniștilor, se asculta de tot românul dornic de libertate), Radu Gorun, era unchiul meu, deși era doar o coincidență de nume. După căderea lui Ceaușescu, a fost totul OK până la venirea patronilor străini, care, când se supărau pe noi, ne ziceau: „Merdre, voi, comuniștilor!?”
Citește și Ioana Petrache, inginer chimist: „Am lucrat cu aproape toţi directorii”
Citește și Romeo Lipă, inginer: „Oamenii din turnătorie erau învăţaţi cu greul, erau căliţi”
0 Comentarii