Alpinistul român Adrian Ahriţculesei a reuşit să ajungă, pe 9 ianuarie, la Polul Sud, fapt care îi permite să bifeze o performanţă unică pentru un român în Antarctica, în condiţiile în care pe 6 ianuarie a cucerit cel mai înalt vârf de pe continent – Mount Vinson (4.892 metri), iar pe 17 ianuarie 2023 cel mai înalt vulcan de acolo – Mount Sidley (4.285 metri), a anunţat sâmbătă managerul sportivului, Ştefan Adrian Jurca, transmite Agerpres.

„Adrian Ahriţculesei a prins o oportunitate de vreme bună, care i-a permis să abordeze şi Polul Sud, în cadrul expediţiei pe care o desfăşoară în Antarctica. Este o premieră românească faptul că Adrian a reuşit să ajungă pe toate cele trei puncte importante ale continentului alb: Polul Sud pe 9 ianuarie, Mount Vinson pe 6 ianuarie – cel mai înalt vârf de pe continent – şi Mount Sidley (4.285 metri) pe 17 ianuarie 2023 – cel mai înalt vulcan inactiv de pe continent”, a declarat, pentru AGERPRES, managerul sportivului. El a arătat că, în acest fel, alpinistul din Petroşani poate spune că a reuşit „o triplă” pe care Adrian Ahriţculesei a denumit-o „Triplul Arctic”.
În urmă cu patru zile, alpinistul Adrian Ahriţculesei a cucerit, pe 6 ianuarie, Mount Vinson (4.892 metri), cel mai înalt din Antarctica, ascensiunea desfăşurându-se la temperaturi de minus 30 de grade Celsius.
În prezent, alpinistul din Petroşani şi-a propus să finalizeze Circuitul Seven Summits, ce include cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent. El a cucerit până acum şase dintre aceste vârfuri, inclusiv Everestul (8.848 metri), iar reuşita din Antarctica îl apropie de punctul final al acestui circuit dificil.




0 Comentarii