E vremea când preoții de la noi vestesc Botezul Domnului (sau Boboteaza). Ei merg pe la casele credincioșilor cu busuioc și agheasmă, un ritual de binecuvântare care încheie ciclul sărbătorilor de iarnă, vestind totodată Arătarea Domnului.

Citește și: Părintele Simfoniei Lalelelor a împlinit 93 de ani
Ei bine, preotul paroh Bogdan Lupu (tatăl cunoscutei naiste Mădălina Lupu), de fel din Tigveni, dar slujitor la Parohia Urluiești din comuna vecină Cepari, încearcă (și chiar reușește) să ajungă la toate casele enoriașilor din această comunitate de pe Valea Topologului.
Pentru că zăpada a venit (deși în alți ani era mult mai mare), iar drumurile nu sunt accesibile pentru toate tipurile de vehicule, acesta folosește pentru deplasare tractorul cu care se ajuta și la treburile din gospodărie – după cum transmite jurnalistul Constantin Pașol (Radio România).
Timp de trei zile, el încearcă să ajungă pe toate ulițele, la toate casele, pentru a da binecuvântare oamenilor acestor locuri. Până la marea sărbătoare, preotul trece pe la toate cele 70 de familii din Urluiești. Oamenii îl așteaptă cu drag și îl primesc în case cu mare bucurie. La sate oamenii nu prea au bani, dar deschid larg ușile.
„Cei mai mulți sunt în vârstă și nu se prea pot deplasa. Aici e la familia Ion și Maria Pană, de 87 si 74 de ani, părinții a trei copii. Dintre care unul e preot în Crevedia Mare, Giurgiu” – spune slujitorul Domnului, potrivit sursei citate.

Preotul Bogdan Lupu, care face multe activități filantropice în decursul anului, manifestări artistice cu copiii satelor (fiind și profesor), dar și un apreciat concurs de toacă, înainte de intrarea în postul Crăciunului de „Lăsata Secului”, spune că e o mare bucurie să ajungă pe la casa fiecărui creștin – mai precizează jurnalistuil Constantin Pașol.
Îi dorim putere să reușească în toate și aceeași dragoste pentru semeni!





0 Comentarii