Web Analytics
scris miercuri, 13.09.2017

Ziua comunei Băiculeşti, organizată ca la carte de primarul Niculae Dragnea

19 Baiculesti01Primăria și Consiliul Local al comunei Băiculești au organizat duminică, 10 septembrie 2017, manifestările prilejuite de Ziua comunei. Conform tradiției, evenimentul s-a desfășurat la Stadionul din localitate. Deschiderea oficială a avut loc de la ora 14.00, iar primirea invitaților s-a făcut de la ora 14.30. De la ora 15.00 s-au acordat diplome de recunoștință și premii celor merituoși, inclusiv elevilor, iar programul artistic a început la ora 16.00.

Ziua comunei Băiculeşti, organizată  ca la carte de primarul Niculae Dragnea

De muzică și voie bună s-au ocupat Doina Argeșului, Ansamblul Posada și formația locală, reprezentantă de Petre Petrescu. Serbarea câmpenească organizată sub atenta supraveghere a primarului Niculae Dragnea a continuat cu evoluția ansamblurilor, formaţiilor artistice şi soliştilor vocali ce au întreținut buna dispoziţie a participanţilor, conform tradiţiei încetăţenite deja.
19 Baiculesti02După căderea înserării, retragerea s-a făcut pe un superb foc de artificii care a luminat multicolor cerul şi sufletele oamenilor. La eveniment au fost prezenți Emilian Dragnea, prefectul județului, Dan Manu, președintele CJ Argeș, senatorul Șerban Valeca, deputații Radu Vasilică și Dănuț Bica, precum și numeroși primari din localitățile învecinate și nu numai.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...