La Pitești, în Piața Primăriei se fac ultimele pregătiri pentru spectacolul care are loc în seara zilei de sâmbătă, 27 decembrie, pe scena special amenajată în cadrul Târgului de Crăciun.

Citește și: Filarmonica Piteşti a primit o nouă alocare de bani de la Guvern
Este vorba – vă reamintim – despre concertul organizat, de la ora 18, de Primăria Pitești, prin Filarmonica Pitești și Centrul Cultural Pitești: FilJazz Christmas! Invitați surpriză sunt Tavi Colen și Emma de la Zu&Band!
Potrivit municipalității, programul serii este următorul:
Ora 18:00 – Andrei Mihalcea și Daniela Bucșan, FilJazz Pitești – Petrică Andrei (pian), Alexandru Iordache (chitară bas), Paul Luculescu (tobe);
Ora 19:00 – Tavi Colen, Emma de la Zu&Band.
„O seară plină de energie, hituri festive, improvizații jazz și atmosferă de sărbătoare, sub luminile Târgului de Crăciun! Veniți cu familia și cu prietenii să ne bucurăm împreună de muzică bună și de magia iernii!” – transmite Primăria Pitești.
Intrarea este liberă.




0 Comentarii