Luni, 22 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au finalizat cercetările într-un dosar penal de delapidare și instigare la delapidare.

Citește și: Acuzaţii de minciună pe subiectul taxelor din Câmpulung
Potrivit probatoriului administrat, o tânără de 26 de ani, din Pitești, angajată ca supraveghetor de sală de jocuri de noroc în cadrul unei societăți comerciale, ar fi pus la dispoziția a doi bărbați, de 40, respectiv 34 de ani, cheia de creditare a aparatelor de joc tip ruletă, bun aflat în gestiunea sa, în temeiul atribuțiilor de serviciu.
Astfel, la solicitarea celor doi bărbați, aceasta le-ar fi permis folosirea cheii pentru creditarea aparatelor cu impulsuri electronice, în vederea efectuării unor pariuri cu sume mari de bani, deși aceștia nu dețineau sumele respective – se arată într-un comunicat al IPJ Argeș.
În urma utilizării frauduloase a aparatelor de joc, cei doi ar fi obținut câștiguri pe care le-au revendicat, iar tânăra ar fi scos bani din casieria societății și le-ar fi remis acestora.
Prejudiciul total cauzat societății comerciale se ridică la suma de 464.400 de lei.
În vederea garantării recuperării prejudiciului, pe parcursul urmăririi penale a fost instituit sechestru asigurător asupra bunurilor aparținând persoanelor în cauză, până la concurența sumei menționate.
Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecatăa celor trei persoane cercetate.




0 Comentarii