Web Analytics

articol scris luni, 22 decembrie 2025

Comemorarea eroilor Revoluției Române la Pitești s-a lăsat cu reproșuri grele din partea foștilor revoluționari la adresa Puterii

Comemorarea eroilor Revoluției Române la Pitești s-a lăsat cu reproșuri grele din partea foștilor revoluționari. De altfel ei au făcut un grup separat de autoritățile care aduseseră coroane, fără însă ca printre acestea să se afle președintele Consiliului Județean, Ion Mînzînă, sau prefectul Ioana Făcăleață. Deputatul Dorin Popa, care a spus că nu poate fi de acord cu birurile puse în spatele poporului român, ( „De ce să luăm bani de la cetățeni și să îi trimitem în Ucraina și Moldova?”), a explicat că și-a anunțat dezafilirea de la grupul parlamentar al PSD din cauza votării de către foștii săi colegi a Legii Vexler și a altor decizii potrivnice românilor.

Acesta a transmis un comunicat de presă în care a explicat motivele părăsirii grupului social democraților.

„Deputatul Dorin Popa, ales în circumscripția electorală Argeș, afiliat Grupului Parlamentar al Partidului Social Democrat din Camera Deputaților, aduce la cunoștința opiniei publice poziția sa oficială atât în legătură cu votul exprimat împotriva legii cunoscute sub denumirea de „legea Vexler”, cât și cu privire la evacuarea abuzivă, nelegală și discriminatorie a unor organizații reprezentative ale societății civile din județul Argeș.

Deputatul Dorin Popa, a votat împotriva legii Vexler, în urma unei analize riguroase a impactului său asupra drepturilor și libertăților fundamentale, apreciind că actul normativ contravine spiritului Constituției României, afectând memoria colectivă și aducând atingere valorilor istorice și culturale ale poporului român, acesta având o poziție diferită față de majoritatea parlamentarilor PSD, PNL, UDMR și USR.

Decizia deputatului Dorin Popa a fost fundamentată pe analiza atentă a efectelor pe care această lege le-ar putea avea asupra cetățenilor având în vedere caracterul profund antiromânesc care rezidă din gestul inițiatorului Silviu Vexler de a pângări imaginea unor personalități precum Iorga și Eminescu.

Votul exprimat reflectă angajamentul său de a acționa conform propriei conștiințe și în interesul alegătorilor pe care îi reprezintă.

Citește și Bucureștiul, în prag de criză financiară: Ciucu a discutat cu premierul despre deficitul de peste 2 miliarde lei

„Consider că rolul unui parlamentar este să evalueze fiecare proiect de lege prin prisma impactului real asupra oamenilor, asupra poporului român, istoriei și valorile sale”, spune acesta.

Deputatul subliniază că acest vot reprezintă o ruptură de social democrații care nu îi mai reprezintă cu cinste pe români, motiv pentru care se va detașa de grupul parlamentar al PSD.

În același timp, deputatul Dorin Popa semnalează încălcări grave ale legalității în cazul evacuării Fundației Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989 – Răniți, Invalizi și Urmașii celor Decedați din România – Argeș și al Asociației Române Antidrog, entități cu personalitate juridică, activitate continuă și rol social recunoscut, făcând cunoscut faptul că, Fundația Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989 – Răniți, Invalizi și Urmașii celor Decedați din România – Argeș își desfășura activitatea în respectivul sediu de 31 de ani in mod neîntrerupt, iar Asociația Română Antidrog de 25 de ani în mod neîntrerupt.

Evacuarea acestora a fost inițiată printr-o notificare administrativă emisă în data de 23.01.2025, semnată de președintele Consiliului Județean Argeș Ion Mînzînă și de reprezentantul Prefecturii Argeș ,Prefectul Dragoș-Lucian Predescu, act care prezintă vicii evidente de legalitate, întrucât: nu este fundamentat pe un temei juridic clar și explicit; nu respectă procedura prealabilă obligatorie și dreptul la apărare al părților afectate; nu oferă alternative rezonabile pentru continuarea activității organizațiilor; ignoră principiul protecției interesului public și al continuității serviciilor sociale; constituie un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ; instituțiile mai sus menționate având calitatea de administratori al sediilor și nu de proprietari.

Emiterea și punerea în executare a notificării de evacuare în absența unei hotărâri a Consiliului Județean Argeș reprezintă:o uzurpare a atribuțiilor autorității deliberative; un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004; o încălcare a principiului legalității actului administrativ;o atingere gravă adusă securității raporturilor juridice; un abuz administrativ, susceptibil de a întruni elementele constitutive ale abuzului în serviciu, în sensul art. 297 Cod penal.

Prin această conduită, autoritățile județene au dispus, în mod discreționar și nelegal, încetarea dreptului de folosință asupra unor spații protejate prin lege specială, fără temei legal, fără procedură, fără transparență și fără deliberare colectivă.

În mod esențial, măsura dispusă încalcă în mod flagrant art. 13 alin. (4) din LEGEA nr. 242 din 8 octombrie 2021 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, care prevede expres că:

„Sediile asociațiilor, ligilor, organizațiilor, cluburilor și fundațiilor revoluționarilor constituite până la data de 31 decembrie 1990, aflate în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale și pentru care există un contract de închiriere la data intrării în vigoare a legii, se transmit în folosință gratuită acestora, pe durata existenței.”

Aceeași dispoziție legală stabilește că sediile organizațiilor constituite ulterior, până la 31 decembrie 1992, precum și cele ale federațiilor și uniunilor naționale de revoluționari constituite până la 31 decembrie 2003, beneficiază de un regim juridic identic cu cel aplicabil sediilor partidelor politice, regim care exclude evacuarea arbitrară sau discreționară.

Deputatul Dorin Popa subliniază că o asemenea conduită instituțională reprezintă o atingere gravă adusă memoriei Revoluției Române din Decembrie 1989 și drepturilor conferite prin lege celor care au contribuit decisiv la căderea regimului comunist.

De asemenea, Deputatul apreciază că măsura evacuării reprezintă o ingerință disproporționată în dreptul de folosință și de asociere, garantate de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și o posibilă formă de discriminare instituțională, având în vedere natura activității desfășurate de organizațiile vizate.

Deputatul Dorin Popa va continua să susțină inițiativele care promovează echitatea socială, buna guvernare și protejarea interesului public, implicit a valorilor românești, rămânând deschis dialogului cu cetățenii și cu reprezentanții societății civile”.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Atacuri cibernetice asupra a nouă bănci din Coreea de Sud: hackerul ar fi folosit Claude Code și alte instrumente AI

Un atacator informatic a pus în centrul unei campanii împotriva băncilor din Coreea de Sud mai multe instrumente de inteligență […] Citește!

Tânăr din Pitești, prins cu 126 km/h în localitate!

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat, în ziua de 6 octombrie, un tânăr în vârstă de 21 de […] Citește!

Tânărul care a lovit un livrator din Bangladesh, reținut din nou. DIICOT îl acuză de amenințări în scop terorist

Tânărul care anul trecut a agresat un livrator din Bangladesh pe o stradă din București, este vizat de un nou […] Citește!

Edward Iordănescu, favorit să preia naționala Bulgariei! Românul, în negocieri pentru postul de selecționer

Presa din Bulgaria scrie că Edward Iordănescu (48 de ani) este una dintre principalele variante pentru postul de selecționer al […] Citește!

Șoferul microbuzului Dinamo 2 a murit după două luni de la accidentul din Argeș. Al doilea deces

La mai bine de două luni de la accidentul rutier în care a fost implicată delegația echipei Dinamo 2, la […] Citește!

Florian Coldea, în vizorul procurorilor din Albania? Fostul șef al SRI ar putea fi pus sub acuzare într-un dosar de corupție

Florian Coldea ar putea deveni suspect într-un dosar penal instrumentat în Albania, în contextul scandalului de corupție care a izbucnit […] Citește!

Doi români, în stare critică după explozia din Bergamo. Femeia are arsuri pe 90% din corp

Un cuplu de români se află în stare critică, internat în spitale din Milano și Verona, după explozia puternică produsă […] Citește!

Programul etapei a 13-a din Superliga. Când se joacă partida FC Argeş – UTA

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul etapei cu numărul 13 din Superliga. Vineri, 23 octombrie 2026 ora 18:00 » […] Citește!

Cristiano Ronaldo și-a luat inima în dinți! Ce mesaj i-a transmis lui Messi

Cristiano Ronaldo (41 de ani) a uitat de rivalitatea cu Lionel Messi (39 de ani) și i-a transmis argentinianului un […] Citește!

Intervenții estetice cu bisturiul într-un salon de tatuaje: o femeie din Constanța ar fi practicat medicina fără drept

Un salon de tatuaj estetic și body piercing din Constanța a ajuns în centrul unei anchete după ce reprezentanta acestuia […] Citește!

furt bijuterii

Captură spectaculoasă la Giurgiu: bijuterii de 660.000 de lei, ascunse în pernele unei mașini

Un control efectuat pe DN 5, în Giurgiu, a dus la descoperirea a aproximativ 1,1 kilograme de bijuterii din metal […] Citește!

Cum ar fi fost păcăliți mai mulți străini în București: datele cardurilor, folosite pentru plăți repetate. Prejudiciu de 156.000 de lei

O afacere din Sectorul 3 al Capitalei ar fi fost folosită drept paravan pentru obținerea datelor bancare ale unor cetățeni […] Citește!

Omul săptămânii

Marta Sandu Ofrim

Opinie

Ce nu face statul face privatul. Gheorghe Badea, în cazul de faţă

Din ediția tipărită

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete

Centrul Universitar Pitești și extensiile sale au marcat începutul unui nou an academic

Luni, 28 septembrie 2026, a fost ziua care a marcat începutul unui nou an universitar pentru multe facultăți, cum de […] Citește!

Căruţa înaintea boilor fotovoltaici de la Câmpulung

O recentă rectificare bugetară efectuată de legislativul câmpulungean a transferat niște bănuți de la eternele și neimplementatele proiecte de piste […] Citește!

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!

O echipă venită să prindă câini fără stăpân la Ștefănești s-a trezit că trebuie, mai întâi, să evite un om al legii aflat în concediu

La Ștefănești, pe 17 septembrie 2026, trebuiau prinși câini fără stăpân, în urma unui contract de capturare a animalelor, cu […] Citește!

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc. Doar ca și-a schimbat poziția, mutându-se spre dorsoventral, singura zonă […] Citește!

Foto-pamflete