Senatul a modificat legea pensiilor private după decizia CCR, astfel bolnavii de cancer nu mai pot retrage toți banii. A fost o decizie a CCR care a stabilit că ar fi discriminare dacă cei care au cancer ar putea să retragă integral sumele pe care le au în contul de pensie privată.

A trecut aproximativ o lună de la decizia CCR până în momentul în care Senatul a adoptat această modificare. În forma indicată de CCR, cea care a și picat, legea prevedea ca bolnavii de cancer să fie singurii care pot retrage în integralitate suma strânsă la piloanele de pensii private II și III.
CCR a decis, la acel moment, că este o discriminare și că, mai degrabă, prevederea este una subiectivă.
Astăzi senatul a fost modificat acest articol. Mai exact, bolnavii de cancer, la fel ca ceilalți români, vor putea retrage 30% din suma strânsă la pensia privată, iar restul banilor vor fi primiți eșalonat pe o perioadă de 8 ani, echivalentul pensiei minime de 1.281 lei.




0 Comentarii