Întrebat dacă ar trebui majorate salariul minim și alocațiile, în contextul ordonanței trenuleț, Nicușor Dan a precizat că rolul președintelui este de ‘mediator’ și că nu o să se „pronunțe în aceste chestiuni”, subliniind că discuțiile vor fi „tranșate” de Coaliție.

Președintele României a mai precizat că, deși există dorința de creștere a veniturilor, deciziile trebuie luate cu prudență pentru a evita efecte negative precum inflația, precizând că această ‘chestiune economică’ va fi tranșată de coaliția de guvernare, în funcție de ‘orientarea ideologică’.
„Rolul președintelui este de mediator, deci nu o să mă pronunț pe chestiunile astea. Eventual, dacă o să fie, cum s-a mai întâmplat, să fie tensiuni în interiorul coaliției și e nevoie de un mediator care să fie parte la discuție, o să fiu parte la discuție.”, afirmă Nicușor Dan.




0 Comentarii