AFC Câmpulung Muscel ”amenință” că există riscul să nu mai înceapă Liga 2 în 2026, să se retragă în curând din campionat, din cauza problemelor de ordin financiar. În acest moment, se pare, finanțatorul Claudiu Ciolan este implicat la echipă, dar simte că nu mai poate face față de unul singur.

AFC Câmpulung Muscel are din nou evoluții slabe în Liga 2, la fel ca în întrecerea trecută, când a și retrogradat sportiv în Liga 3. A continuat în divizia secundă la invitația FRF, pentru completarea locurilor rămase libere, dar nu i-a ieșit strategia nici de această dată, cel puțin după 17 runde din întrecerea regulară.
Astfel, finanțatorul Claudiu Ciolan a decis, în octombrie acest an, să facă un pas în spate în ceea ce privește implicarea la AFC Câmpulung Muscel. Este posibil să se retragă definitiv sau poate să revină asupra deciziei.
Ghiță a promis că va încerca să țină echipa pe linia de plutire, dar este posibil, la cum arată lucrurile, să nu termine acest sezon de Liga 2, ceea ce nu ar fi o noutate în diviziile inferioare din România. În ultimele stagiuni, acest lucru s-a tot întâmplat, cluburi s-au tot retras pe parcursul campionatelor.
”Suntem la finalul unui an în care mulți nu se așteptau ca această echipă să mai fie în Liga 2. Nimeni nu ne-a dat șanse, dar asta s-a întâmplat încă de la începerea proiectului. Încă din momentul în care această echipă a promovat în Liga 3… la această echipă a fost un singur om care a putut să o ducă în spate. Am ajuns la Liga 2, după un parcurs bun, dar, după cum se vede, suntem pentru al doilea an la rând aici.
Acum avem mai multe puncte ca anul trecut, cu lecții învățate, dar toți din Câmpulung vorbesc numai lucruri rele despre această echipă. Se poate trage o concluzie, să se vadă că suntem o echipă privată în Liga 2, singura echipă ajutată de primărie doar cu ce înseamnă stadionul și câteva utilități.
În rest, totul e susținut de patron și de un sponsor de la nivel local. Campionatul din Liga 2 înseamnă foarte mult pentru o echipă privată, noi încercăm să obținem puncte, dar ne batem cu echipe cu bugete foarte mari, cu echipe cu pretenții, cu jucători foarte buni.
Acum, ne interesează dacă echipa va continua, să vină lumea lângă echipă, nu să judece din exterior. Nu ascund, există posibilitatea să nu începem campionatul în 2026. Vor fi discuții pe baza cărora vom trage concluzii.
Dacă vrem rezultate, avem nevoie de susținere. Patronul echipei nu poate să susțină singur echipa”, a spus Ghiță, potrivit liga2.ro, la conferința de presă, după partida pierdută cu FC Voluntari, scor 0-2.




0 Comentarii