
Registrul Auto Român se alătură campaniei de informare a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru creșterea gradului de colectare separată a uleiurilor uzate. Astfel, atelierele de reparații și centrele de dezmembrări autorizate vor avea afișate în zonele destinate clienților mesaje de atenționare referitoare la riscul de mediu pe care îl reprezintă aceste deșeuri.

Conform atribuțiilor, RAR verifică la auditul inițial, necesar în vederea autorizării operatorilor economici, dar și în etapele de supraveghere, îndeplinirea condițiilor legale și existența dotărilor necesare pentru gestionarea uleiurilor uzate.

„Reamintim operatorilor economici că au obligația legală de a colecta separat uleiurile uzate în recipiente adecvate, care trebuie păstrate în spații corespunzător amenajate, împrejmuite și securizate, pentru prevenirea scurgerilor necontrolate și, ulterior, predarea uleiurilor doar firmelor autorizate să desfășoare activități de colectare, valorificare și/sau de eliminare a acestor deșeuri”, transmite Biroul de Presă al RAR.
Citește și Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește în Parlament




0 Comentarii