Web Analytics
scris miercuri, 10.12.2025

Dosar penal pentru un bărbat din București care a promovat nazismul și l-a elogiat pe Hitler în mediul online

Un bărbat de 39 de ani din București este urmărit penal după ce anchetatorii au descoperit că a răspândit, pe o platformă de socializare, mesaje și materiale care promovau ideologia nazistă și figura lui Adolf Hitler. Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat că a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, bărbatul fiind suspectat de mai multe infracțiuni prevăzute de legislația privind interzicerea extremismului și antisemitismului.

Dosar penal pentru un bărbat din București care a promovat nazismul și l-a elogiat pe Hitler în mediul online

Ce au descoperit anchetatorii

Potrivit procurorilor, între noiembrie 2024 și octombrie 2025, suspectul a folosit un cont personal de social media pentru a posta imagini, comentarii și materiale video prin care glorifica regimul nazist și îl prezenta pe Adolf Hitler într-o manieră favorabilă. Conținutul publicat conținea simboluri naziste, mesaje antisemite și afirmații prin care erau validate acțiunile genocidare ale celui de-al Treilea Reich.

Contul, vizibil pentru aproximativ 300 de persoane, nu putea fi considerat un spațiu privat, ceea ce a amplificat gravitatea faptelor, arată procurorii. Anchetatorii susțin că bărbatul a difuzat inclusiv mesaje de incitare la ură împotriva evreilor, unele dintre acestea făcând referire explicită la anihilarea populației evreiești.

Măsuri dispuse de procurori

Suspectul a fost reținut inițial pentru 24 de ore, iar ulterior procurorii au decis plasarea lui sub control judiciar pentru 60 de zile. Printre obligațiile stabilite se numără interdicția de a folosi rețelele sociale pentru a publica, distribui sau comenta materiale legate de ideologia nazistă ori mesaje antisemite.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București și a polițiștilor din cadrul Serviciului Grupuri Infracționale Violente, pentru a fi clarificate toate detaliile cazului.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul ar face parte din galeria CSA Steaua. În postările sale, pe lângă conținutul extremist, ar fi publicat și imagini cu victime ale Holocaustului, însoțite de mesaje violente, precum și anunțuri prin care oferea gratuit materiale pirotehnice pentru diverse meciuri.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Reluăm campania ziarului după Anul Nou

Fiindcă suntem în decembrie, o lună a sărbătorilor de iarnă, oprim campania noastră „Îl are pe conștiință directorul Armand Chiriloiu pe inginerul...

Cin’ să fie din PSD Argeş?

Necunoscute sunt căile campaniei electorale (eșuate deja) a lui Daniel Băluță, inclusiv pe filiera PSD Argeș. De altfel, la ședința de luni de la...