Decizia recentă a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) de a invita România să devină membru cu drepturi depline la Agenția pentru Energie Nucleară (NEA) a continuat cu o vizită în România a directorului general al NEA, William D. Magwwood IV. În data de 29 August a.c., dl Magwood IV a vizitat Regia Autonomă pentru Tehnologii Nucleare din Mioveni și linia de asamblare din cadrul Fabricii de Combustibil Nuclear. La discuții, din partea română au participat Șerban Valeca, – consilier onorific al primului ministru, Horia Grama – președintele Agenției Nucleare, Rodin Traicu – președintele Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, Constantin Păunoiu – directorul ICN, Dumitru Chirleșan – rectorul UPIT. De asemenea, o surpriză plăcută, mai ales pentru dl Magwood, directorul NEA, a fost participarea la discuții a unor tineri angajați, masteranzi anul II la Universitatea Pitești, specializarea ,,Materiale și Tehnologii Nucleare”. Concluzia discuțiilor a fost aceea că există numeroase planuri de cooperare între ICN și NEA, dl William Magwood IV apreciind activitatea cercetătorilor români și în special preocupările pentru securitatea nucleară și dezvoltarea reactorilor de grad 4 (ALFRED), care vor conduce la securitate sporită în domeniu, în conformitate cu Acordul de Mediu de la Paris. În contextul prezenței în România, pentru 3 zile, directorul NEA, dl William Magwood IV, a ținut o conferință de presă la Mioveni.
Accident în Argeș. Două mașini implicate
Accident rutier, sâmbătă, în comuna argeșeană Țițești. Au fost implicate două autoturisme. Citește...
04.05.2024 12:45
0 Comentarii