Web Analytics
scris joi, 27.11.2025

Liceeni din opt ţări se înfruntă la Câmpulung în procese simulate

Liceeni din opt ţări se înfruntă la Câmpulung în procese simulate

Pe 26 noiembrie 2025 a început cea de-a șaptea ediție a concursului internațional de procese simulate ”International Moot Court”, un eveniment organizat la Câmpulung de către Colegiul Național Pedagogic ”Carol I” și Fundația Olanda-România, în baza unui parteneriat care durează de mai mulți ani. Competiția va avea loc atât la sediul Colegiului, cât și la Judecătoria Câmpulung, dar și cu participare online a unor judecători din mai multe țări.

Până pe 2 decembrie, în municipiul muscelean sunt prezenți peste o sută de participanți în concurs, elevi, profesori și juriști din România, Moldova, Olanda, Zimbabwe, Bulgaria, Slovacia, Franța și Polonia, aceștia urmând nu doar să se înfrunte în cazul supus judecății, ci și să viziteze obiective turistice precum Mausoleul Mateiaș și Castelul Bran.
Echipele reprezentând țările participante vor dezbate speța de drept internațional jucând rolul apărării și al acuzări, la fel ca într-un proces real. În cadrul unei conferințe având ca temă drepturile omului, Alphons Orie, judecător în cadrul unui Tribunal Internațional de la Haga, va conduce o dezbatere informală la care se vor implica elevii. De asemenea, și de această dată manifestarea va beneficia de intervenția online a directorului Centrului de Resurse Juridice de la New York, Debra Lesser.
C.I.B.

Citește și Podul peste râul Argeșel a fost recepționat. Construcția impresionantă leagă Mioveniul de comuna Davidești

Citește și Pitești: Lucrări de reparații ale carosabilului finalizate pe strada Zamfirești

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită