Web Analytics
scris joi, 27.11.2025

Nebojsa Vidic, antrenor la FC Argeş Basketball, după înfrângerea de la Braşov: „Este a doua oară când jucăm înaintea unei pauze şi arătăm oribil. Prima dată s-a întâmplat cu Târgu-Jiu”

Nebojsa Vidic, antrenor la FC Argeş Basketball, după înfrângerea de la Braşov: „Este a doua oară când jucăm înaintea unei pauze şi arătăm oribil. Prima dată s-a întâmplat cu Târgu-Jiu”

Corona Brașov a înregistrat pe teren propriu al doilea succes la rând în LNBM, scor 83-76, în fața celor de la FC Argeș Basketball, brașovenii ajung la un bilanț de 5-4, în timp ce piteștenii se situează la 6-3. După acest rezultat, Nebojsa Vidic, antrenorul piteștenilor, a explicat: „Am trecut rapid de la o performanță frumoasă la un dezastru. Motivele pentru care am pierdut? Eu pot enumera câteva. În primul rând, principalii noștri doi fundași au început meciul cu 0/5 la libere. Am ratat, în final 16. S-au adăugat 20 mingi pierdute, venite chiar din mâinile jucătorilor care ar trebui să aibă grijă de ea, însă și din partea celor de pe bancă.

Nu a fost plăcut de urmărit evoluția noastră. De ce s-au întâmplat toate acestea? Nu am o altă explicație, însă știu că este a doua oară când jucăm înaintea unei pauze și arătăm oribil. Prima dată s-a întâmplat cu Târgu-Jiu. Se pare că focusul a fost îndreptat, mai mult, către modul în care se puteau petrece zilele libere. Ce s-a întâmplat sâmbătă a fost jenant. Încă mă întreb și i-am întrebat și pe jucători, în vestiar, prin ce modalitate i-am făcut să creadă că meciul va fi unul simplu. Focusul lor și responsabilitatea pe care au arătat-o au fost la un nivel extrem de scăzut.

Vreau să scot în evidență faptul că avem un lot complet și trebuie să jucăm bine în ambele direcții, cu intensitate ridicată. Iar faptul că am avut un component ce nu a evoluat nu poate fi o scuză. Ce e drept, unul extrem de important pentru noi în acest sezon. Poate că băieții mei nu realizează cât de norocoși sunt că au salariile la zi, fiind plătiți bine, lucruri ce le oferă șansa de a vizita destinații frumoase din Europa, pe parcursul zilelor libere. Mai mult, sunt norocoși datorită faptului că până și la -20 sunt încurajați, în deplasare, de un număr important de fani.
Nu avem nicio scuză pentru baschetul arătat la Brașov. Le-am transmis și lor că deja știm ce vom face în timpul următoarei ferestre și a zilelor libere. Sigur nu vom fi în vacanță”.

Citește și FC Argeș se pregătește de duelul cu CFR Cluj

Citește și Steaua Roșie Belgrad – FCSB, joi, 27 noiembrie, de la ora 22, în etapa a cincea din Europa League

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită