Șoferii care plănuiesc să achiziționeze rovinieta sau să achite peajul în noaptea de miercuri spre joi trebuie să ia în calcul o posibilă întrerupere temporară a serviciilor. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că sistemul de emitere și gestionare a rovinietelor va fi indisponibil aproximativ 45 de minute, între orele 23:45 și 00:30, din cauza unor lucrări la infrastructura de comunicații a Centrului de date care găzduiește Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control al Rovinietei (SIEGMCR).

În această perioadă, achiziționarea rovinietei și plata peajelor poate fi temporar îngreunată, motiv pentru care CNAIR recomandă șoferilor să cumpere rovinieta din timp. CNAIR reamintește că rovinieta poate fi cumpărată chiar și cu 30 de zile înainte de data de începere a valabilității. De asemenea, utilizatorii drumurilor naționale, expres și autostrăzilor pot plăti peajul până la miezul nopții a zilei următoare trecerii, pentru a evita eventuale sancțiuni.
Lucrările fac parte din programul de întreținere și modernizare a infrastructurii informatice a CNAIR, menite să asigure funcționarea optimă a sistemului pe termen lung.




0 Comentarii