Web Analytics
scris miercuri, 12.11.2025

Despăgubiri RCA fără plafon! Noua lege a fost adoptată de Parlament

Parlamentul României a adoptat o schimbare istorică în domeniul asigurărilor auto obligatorii (RCA), eliminând plafonul de despăgubire. Aceasta înseamnă că polițele RCA vor acoperi integral daunele, indiferent de valoarea lor.

Citește și: Paranghelie şi neam prostie! Mercedes cadou şi petrecere cu 300 de persoane la Poiana Lacului. Primarul Spirea, despre majoratul fiicei: „Cam ce am primit de la invitaţi atât m-au costat mâncarea şi oaspeţii”

Până acum, polița RCA acoperea daune de cel mult 500.000 de lei. De acum, despăgubirile vor fi plătite în limita sumei maxime de răspundere prevăzute în contractul RCA sau în legislația țării unde s-a produs accidentul, fiind aleasă valoarea cea mai mare. Astfel, prin eliminarea plafonului, șoferii implicați în accidente cu pagube mari beneficiază de o protecție suplimentară, iar Fondul de Garantare (FGA) va acoperi despăgubirile în aceleași limite ca asigurătorul.

Noua lege extinde, de asemenea, protecția în situațiile în care firma de asigurări are dificultăți financiare. Pe lângă cazurile clasice de insolvență și faliment, legea acoperă acum și situațiile de lichidare care nu sunt bazate pe insolvență.

Cei păgubiți vor putea solicita plata despăgubirilor direct de la FGA. Mai mult, a fost introdus un mecanism de finanțare prin împrumuturi de stat care se activează când Fondul nu dispune de resurse suficiente.

Această măsură esențială are rolul de a preveni întârzierile și blocajele, așa cum s-a întâmplat în cazurile City Insurance sau Euroins, asigurând o protecție efectivă și rapidă pentru toate persoanele păgubite.

Prin aceste modificări, România își aliniază legislația la standardele europene. Legea a fost adoptată de Parlament și urmează a fi trimisă Președintelui României pentru promulgare.

Citește și: Percheziții la firme de ride-sharing suspectate de evaziune fiscală: prejudiciu de aproape 2,3 milioane de lei

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită