Web Analytics

articol scris miercuri, 12 noiembrie 2025

Primar cercetat de DNA: Și-a ridicat o casă de 50.000 de euro din mită și a vândut-o cu 150.000 de euro

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea pentru 24 de ore a primarului comunei Zănești, județul Neamț, Filip Ioan, acuzat că ar fi primit sume și foloase necuvenite de peste 160.000 de euro de la mai mulți administratori de firme cu contracte publice. Alături de edil, au fost reținuți și trei funcționari din cadrul primăriei, cercetați pentru luare de mită, abuz în serviciu și complicitate.

Potrivit anchetatorilor, între aprilie 2023 și sfârșitul aceluiași an, primarul ar fi pretins bani și beneficii ilegale de la reprezentanții unei firme care executa lucrări de reparații și extindere a trotuarelor din comună, proiect în valoare de peste 3 milioane de lei. În schimbul sprijinului acordat pentru derularea și decontarea contractului, edilul ar fi primit construcția unei locuințe pe terenul familiei sale din Zănești, investiție estimată la 40.000 - 50.000 de euro.

Locuința ridicată prin intermediul firmei a fost ulterior pusă în vânzare pentru aproximativ 150.000 de euro, susțin procurorii.

Într-un alt caz, în martie 2025, primarul ar fi cerut 50.000 de lei și servicii de instalații de până la 8.000 de lei pentru atribuirea și buna derulare a lucrărilor de amenajare a unui parc la Căminul Cultural din Zănești, proiect evaluat la aproape 480.000 de lei fără TVA.

De asemenea, în legătură cu același obiectiv, edilul ar fi primit 8.000 de lei mită de la administratorul unei firme de proiectare, în schimbul aprobării documentației tehnice, care ar fi fost întocmită cu valori supraevaluate pentru a justifica ulterior costuri mai mari ale lucrărilor.

Un alt contract vizat de anchetă privește reabilitarea fațadei Grădiniței nr. 1 Zănești, în valoare de 450.000 de lei fără TVA. Pentru acest proiect, procurorii susțin că primarul ar fi solicitat 70.000 de lei de la firma executantă pentru a se asigura că lucrările vor fi atribuite și decontate fără probleme.

În documentele DNA se mai arată că doi angajați ai primăriei, un consilier superior la Achiziții Publice și un inspector la Resurse Umane, ar fi colaborat cu edilul pentru falsificarea documentațiilor de achiziție, în așa fel încât firmele „de casă” să câștige licitațiile.

Ulterior, edilul ar fi aprobat plățile, deși știa că situațiile de lucrări erau umflate artificial, cauzând un prejudiciu estimat la peste 926.000 de lei și un folos necuvenit celor două societăți implicate.

DNA a dispus și urmărirea penală a două firme și a administratorilor acestora pentru dare de mită și complicitate la abuz în serviciu.

Primarul va fi prezentat în fața judecătorilor de la Tribunalul Bacău, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Incendiu în Ilfov. Degajări mari de fum după ce două case au luat foc în Chiajna

Duminică, 8 noiembrie 2026, un incendiu s-a produs la 2 case cu regim de  înălțime P+1, pe strada Grigore Eremia, […] Citește!

Nicolae Stanciu a devenit campion al Chinei după un final de sezon incredibil

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, a câștigat titlul de campion al Chinei alături de Dalian Yingbo, după un final de […] Citește!

Anastasia Fusea a câștigat medalia de bronz la Cupa Mondială de sabie pentru juniori de la Budapesta

Scrimera română Anastasia Fusea, legitimată la CS Dinamo București, a obținut medalia de bronz în proba feminină de sabie din […] Citește!

Daria Silișteanu, două medalii de aur și un record național la Jocurile Olimpice de Tineret

Înotătoarea română Daria Silișteanu, în vârstă de 17 ani, a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar […] Citește!

Tragedie în Masivul Retezat. Un turist a murit după ce a alunecat pe gheață. A fost căutat toată noaptea

Un turist și-a pierdut viața în Masivul Retezat, după ce a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață și a […] Citește!

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Dunărea, la un nivel îngrijorător de scăzut: Debitul este de aproape trei ori mai mic decât normalul lunii noiembrie

Dunărea continuă să înregistreze debite extrem de reduse pentru această perioadă a anului, iar prognozele hidrologilor nu indică o îmbunătățire […] Citește!

Final tragic al căutărilor din Munții Retezat: Turistul căzut de pe creastă a fost găsit mort, după o noapte întreagă de intervenție

Operațiunea de salvare desfășurată în Masivul Retezat s-a încheiat tragic. Turistul care a căzut sâmbătă seară de pe creasta dintre […] Citește!

Argeș. Spitalul Municipal Câmpulung angajează

Spitalul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist debutant, cu studii postliceale (PL), în […] Citește!

Donald Trump vrea să aducă luptători la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a propus lui Dana White, directorul executiv al Ultimate Fighting […] Citește!

Captură de aproape 1,8 milioane de lei la Giurgiu: mii de produse suspecte, țigări fără timbru și bijuterii descoperite în bagaje

Controalele efectuate în ultima săptămână pe DN5, în județul Giurgiu, au scos la iveală cantități importante de mărfuri pentru care […] Citește!

Giurgiu: Adolescent de 16 ani, reținut după ce ar fi bătut un băiat de aceeași vârstă. Victima, internată în București

Un conflict între doi adolescenți de 16 ani, izbucnit într-o localitate din județul Giurgiu, s-a încheiat cu unul dintre băieți […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete